x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE și UK își umflă mușchii pentru negocieri

UE și UK își umflă mușchii pentru negocieri

de Şerban Mihăilă    |    26 Feb 2020   •   10:45
UE și UK își umflă mușchii pentru negocieri

Nici nu au început bine negocierile care ar trebui să stabilească viitorul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, că oficialitățile de la Londra și liderii de la Bruxelles au pornit deja un război tăios al declarațiilor, care dezvăluie tensiunile periculoase apărute între cele două părți, la mai puțin de o lună de la ieșirea oficială a Regatului Unit din blocul comunitar.

 

Reuniți ieri pentru a adopta o poziție comună în negocierile asupra viitoarelor legături cu Marea Britanie, tratative care ar urma să înceapă săptămâna viitoare, reprezentanții UE au avertizat Londra că trebuie să respecte mai întâi acordul convenit anul trecut. Acordul a relaxat pentru britanici, la vremea respectivă, condițiile de ieșire din blocul comunitar. Liderii de la Bruxelles au insistat și asupra faptului că, prin aplicarea „în oglindă” a standardelor UE, Regatul Unit ar face un pas crucial pentru a permite accesul fără taxe al produselor britanice pe piața unică europeană. Negocierile post-Brexit dintre cele două tabere ar trebui să înceapă săptămâna viitoare și să se încheie la 31 decembrie 2020. Până la sfârșitul anului, Marea Britanie trebuie să aplice în continuare reglementările UE, ceea ce îl determină pe premierul Boris Johnson să exercite o presiune suplimentară în vederea finalizării acestor tratative cât mai rapid, astfel încât Regatul Unit să poată prelua imediat „controlul asupra suveranității britanice”, după cum s-a exprimat, în repetate rânduri, șeful executivului de la Londra. De altfel, luni, guvernul Johnson a transmis UE că are drept principal obiectiv restabilirea independenței economice și politice a țării, până la 1 ianuarie 2021. De cealaltă parte, liderii europeni i-au transmis lui Johnson că timpul este foarte scurt și au avertizat Regatul Unit că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu UE. Mai mult, autoritățile de la Paris, care par să se fi erijat deja în postura de „vârf de lance” al europenilor în bătălia post-Brexit, au avertizat că nu vor ceda la „șantajul” britanicilor. „Voi fi la Bruxelles mâine, iar vineri la Londra cu un mesaj clar privind Brexit. Noi nu vom semna niciun acord nefast pentru francezi sub presiunea şantajului sau a calendarului doar pentru că vrea Boris Johnson un acord cu orice preţ”, a precizat, ieri, pe Twitter, Amélie de Montchalin, secretar de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului francez de Externe, citată de AFP.

Viitor sumbru

Încrederea dintre cele două tabere pare să fi atins un minim istoric. Europenii sugerează că britanicii nu vor să respecte nici măcar termenii acordului convenit anul trecut pentru a facilita ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar, iar Londra folosește tot felul de scuze în acest sens. De cealaltă parte, britanicii insistă că vor un tratat comercial similar cu cele acordate Canadei, Coreei de Sud și Japoniei de către Bruxelles, respingând argumentul  UE potrivit căruia, din cauza mărimii, proximității și interconectării sale economice, Marea Britanie va trebui să îndeplinească o serie de condiții mai stricte, în vederea alinierii la normele europene. Deocamdată, războiul declarațiilor nu pare să ducă la nimic bun, în condițiile în care Marea Britanie a transmis deja că este mai degrabă pregătită să plece de la negocieri fără nici un acord, decât să respecte ceea ce Londra consideră a fi „dictatul UE”.

„În materie de probleme comerciale şi în privinţa viitoarelor relaţii, ne vom sfâşia reciproc. Dar aşa este în negocieri, fiecare parte îşi va apăra interesele proprii”.

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian

×