x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ultimatum de 72 de ore pentru Siria, de la Liga Arabă

Ultimatum de 72 de ore pentru Siria, de la Liga Arabă

de Marina Constantinoiu    |    17 Noi 2011   •   12:25
Ultimatum de 72 de ore pentru Siria, de la Liga Arabă

Liga Araba a adresat un ultimatum de 72 de ore regimului sirian, pentru a pune capat represiunii, amenintandu-l cu impunerea de sanctiuni, in caz contrar, relateaza AFP.
In Siria, violentele au continuat joi cu uciderea a patru civili, printre care o fetita de noua ani, impuscata de securitatea siriana in timpul unei perchezitii efectuate in localitatea Deir Ezzor, din estul tarii. Miercuri, cel putin 23 de persoane au fost ucise, dintre care opt militari, potrivit fortelor de opozitie siriene.

La incheierea reuniunii Ligii Arabe desfasurate miercuri la Rabat, premierul Qatarului, Hamad ben Jassem, a declarat ca organizatia da trei zile, incepand de miercuri, Guvernului sirian pentru a inceta represiunea sangeroasa contra populatiei civile. "Daca Damascul nu accepta sa coopereze cu Liga, vor fi impuse sanctiuni economice Siriei', a avertizat acesta.

Un numar de 18 dintre cei 22 de membri ai Ligii Arabe au decis la 12 noiembrie la Cairo sa suspende Siria, o masura intrata in vigoare incepand de miercuri.
Pe de alta parte, ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a declarat joi ca atacul care a avut loc miercuri asupra unei baze militare din apropiere de Damasc seamana cu un "razboi civil', chemand toate partile implicate sa inceteze violentele. Miercuri, un centru al serviciilor secrete siriene de la intrarea in Damasc a fost atacat de "Armata siriana libera', o forta de opozitie a carei creare a fost anuntata in iulie de catre colonelul Riad al-Assaad, care a dezertat si s-a refugiat in Turcia. "Astazi am vazut un reportaj la televiziune referitor la rebelii veniti la chemarea Armatei siriene libere sa organizeze un atac asupra unei cladiri guvernamentale, o cladire a fortelor armate siriene. Asta seamana a un adevarat razboi civil', a declarat Lavrov in cadrul unei conferinte de presa. El a adaugat ca din in ce mai multe arme de contrabanda provenite din tari vecine ajung in Siria. Lavrov a mai declarat ca trebuie ca puterea siriana, dar in acelasi timp si opozitia, sa fie indemnate de comunitatea internationala sa inceteze violentele, cerand Ligii Arabe sa fie mai concreta in acest sens.
Liderul in exil al Fratiei Musulmane siriene, Mohammad Riad Shakfa, a afirmat joi la Istanbul ca sirienii ar fi gata sa accepte o interventie turca in Siria pentru a proteja populatia de violentele comise de regimul de la Damasc. Cotidianul proguvernamental Sabah a relatat joi ca organizatia care grupeaza opozitia siriana, inclusiv Fratia Musulmana - Consiliul National Sirian – ar fi cerut Turciei sa instituie o zona de interdictia aeriana de-a lungul frontierei sale, de partea siriana, pentru a putea proteja populatia siriana.

×