Ultimul drum al Rodicai Ionesco

La aproape 10 ani de la moartea lui Eugen Ionesco, prietenii si apropiatii au condus-o pe ultimul drum pe sotia dramaturgului, Rodica.

Biserica greceasca din Strada George Bizet nu este una dintre cele mai frecventate din Paris. Sambata dupa-amiaza insa locasul ortodox era ticsit de lume. Lume cernita, tacuta, plansa, care se recunostea in tacere si se saluta din priviri. Romani, francezi, oameni care parca se fereau sa se uite direct spre cosciugul de pe catafalc, acoperit aproape cu totul de coroane de flori, sau spre scaunele din stanga sicriului. Acolo, fiica Rodicai si a lui Eugen Ionesco, Marie France, infrunta orice privire, dreapta, aproape sfidatoare, cu un aer impietrit. Doar arareori privirea i se pierde undeva in directia catafalcului si atunci mainile i se apropie, iar degetele isi cauta sprijin unele intr-altele, ca intr-o imbratisare. In stanga ei, regizorul Lucian Pintilie. Alb, plans, coplesit. De langa Marie France lipseste cea mai buna si veche prietena a familiei Ionesco, scriitoarea si jurnalista Monica Lovinescu, prea bolnava pentru a se putea ridica din pat si a face fata ceremoniei. A fost prezenta insa Sanda Stolojan, o vehementa disidenta, apropiata familiei Ionesco, dar si lui Emil Cioran sau Mircea Eliade. Helene Carrere d’Encausse, secretara perpetua a Academiei Franceze si istoricul Mihnea Berindei s-au aflat si ei alaturi de fiica lui Eugen Ionesco. Nici un reprezentant al Ambasadei Romaniei la Paris nu a fost insa invitat, cu titlu oficial, la ceremonie.

Din nou impreuna Sicriul din lemn pare facut pentru un adolescent fragil. De fapt, cei mai multi dintre cei veniti sa asiste la slujba chiar asa si-o aminteau pe Rodica Ionesco. Un trup imputinat, cu aparenta de papusa, cu chipul rotund si ochi care pareau mereu ca rad. Femeia a carei intreaga viata a insemnat sa-i poarte cat mai bine de grija sotului, femeia pentru care cei aproape zece ani trecuti de la moartea lui nu au reusit o impace urma sa capete iertare pentru toate pacatele, facute cu voie sau fara de voie, si sa i se alature celui pe care l-a iubit, timp de sase decenii, ca in prima zi.

Slujba in doua limbi Dintre cei aproximativ 50 de oameni din biserica, poate doar un sfert sunt romani. Ii tradeaza semnul crucii si faptul ca i se alatura preotului la Vesnica Pomenire. Toti cei din biserica cunosc insa semnificatia vinului rosu si a colivei. Le-a explicat-o preotul, in franceza, cu putin inainte de inceperea slujbei. La fel cum a explicat, tot pentru credinciosii catolici, felul in care ortodocsii inteleg sensul si taina trecerii pe lumea cealalta.

Fragmente din "Jurnal in farame" Poate a fost corul. Poate a fost slujba in doua limbi. Poate a fost momentul cand cineva a luat cuvantul si, citind fragmente din "Jurnal in farame" al lui Ionesco, a dat din nou viata coplesitoarei iubiri dintre cei doi. Indiferent ce ar fi fost insa acel "ceva", a produs emotie. O emotie care i-a facut pe francezi sa uite ca nu inteleg "Tatal Nostru" in romaneste si pe romani sa nu bage de seama ca "les peches volontaires ou sans volonte" nu se potriveste foarte bine cu muzica interioara a rugaciunii romanesti. O emotie care i-a facut pe toti sa planga, cu privirile aplecate spre lumanarile ce le palpaiau in maini. I-a dezmeticit insa anuntul preotului. "Din cauza programului foarte strans, toti cei care doresc sa prezinte condoleante sunt rugati sa o faca in registrul special pus la intrare". La scurta vreme, masinile funerare se puneau in miscare. Marie France Ionesco nu si-a ingaduit prea mult timp pentru regretele celorlalti. La Cimitirul Montparnasse, tatal ei isi astepta sotia.

Fiica lui Eugen Ionesco Despre Marie France Ionesco (marcata in foto stanga) se spune ca a fost extrem de apropiata de parintii ei. Pentru Eugen Ionesco a fost vocea care il reprezenta. A citit la o intrunire pentru apararea drepturilor omului, in februarie 1989, declaratia prin care scriitorul condamna regimul comunist din Romania. Pe mama sa a ingrijit-o pana in ultima clipa, fara sa se gandeasca sa o interneze singura intr-un spital sau intr-un centru de ingrijire. Ultimele luni de viata ale Rodicai Ionesco au fost indeosebi foarte grele. In varsta de 93 de ani, batrana nu mai respira decat cu ajutorul tuburilor de oxigen.

Au ramas alaturi In Cimitirul Montparnasse, sectiunea nr. 16, se odihneste Eugen Ionesco. "Prier le Je Ne Sais Qui. J’espere: Jesus-Christ" ("Rugati-va nu stiu cui. Sper: lui Iisus Christos"), scrie pe piatra sa funerara. Tot aici a fost inmormantata Rodica Ionesco. Montparnasse este, ca marime, al doilea cimitir din Paris. Emil Cioran, Constantin Brancusi, Tristan Tzara sunt doar cativa dintre romanii celebri care-si au aici locul de veci.