x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un apropiat al lui Trump vrea ca președintele să reconsidere retragerea trupelor din Siria

Un apropiat al lui Trump vrea ca președintele să reconsidere retragerea trupelor din Siria

30 Dec 2018   •   21:30
Un apropiat al lui Trump vrea ca președintele să reconsidere retragerea trupelor din Siria

Senatorul republican Lindsey Graham, un apropiat al lui Donald Trump, i-a cerut duminică preşedintelui american să reconsidere retragerea trupelor americane din Siria, pentru a se asigura că gruparea teroristă Stat Islamic (SI) ''nu se va mai întoarce niciodată'', informează AFP. 

Trump a ordonat recent retragerea totală a circa 2.000 de militari americani desfăşuraţi în prezent în nordul Siriei, în principal forţe speciale prezente pentru a combate SI şi să antreneze forţele locale în zonele recucerite de la jihadişti. 

''Îi voi cere să ia loc împreună cu generalii lui şi să reconsidere modul de a face acest lucru. De a temporiza. De a ne asigura că o facem bine şi că SI nu se va mai întoarce niciodată'', a declarat Graham la CNN, care a recunoscut că a fost surprins de decizia lui Trump pe care a calificat-o drept ''o greşeală uriaşă''. 

''Trebuie să ne menţinem trupele acolo'', a insistat senatorul republican. ''Dacă plecăm acum, kurzii vor fi masacraţi. (Şi) dacă îi abandonăm pe kurzi şi ei sunt masacraţi, cine ne va mai ajuta în viitor?'', a continuat el. Miliţiile kurde Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), împotriva cărora Turcia a ameninţat să lanseze o ofensivă, luptă cu sprijinul Washingtonului împotriva jihadiştilor în nordul Siriei. ''Nu cedaţi Siria iranienilor. Este un coşmar pentru Israel'', s-a adresat el lui Trump. 

Preşedintele ''este frustrat, înţeleg. Nu suntem jandarmul lumii. (Dar) purtăm un război împotriva SI. Nu au fost învinşi în Siria. Îi cer preşedintelui să ţină de cont de faptul că avem oameni acolo pentru a ne proteja'', a mai apreciat Graham.

AGERPRES

×