x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO Un avion prăbuşit în Mexic: 85 de răniţi, niciun mort

VIDEO Un avion prăbuşit în Mexic: 85 de răniţi, niciun mort

01 Aug 2018   •   07:02
VIDEO Un avion prăbuşit în Mexic: 85 de răniţi, niciun mort

Un avion având la bord 97 de pasageri şi un echipaj de patru persoane s-a prăbuşit marţi în nordul Mexicului, în jurul orei locale 16.00 (21.00 GMT), la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Durango, relatează presa locală. 

 

Un purtător de cuvânt al agenţiei mexicane de protecţie civilă a afirmat că avionul a aterizat de urgenţă la circa 10 km de aeroportul de unde decolase şi că sunt cel puţin 85 de răniţi, dar niciunul nu a suferit arsuri şi nimeni nu a murit; incendiul declanşat în avion a fost stins. Un reporter al reţelei Milenio relatase că există în mod cert supravieţuitori care au mers pe jos până la o şosea pentru a cere ajutor, iar purtătorul de cuvânt Alejandro Cardoza a confirmat că unii au părăsit epava prin forţe proprii. 

Compania Aeromexico a informat printr-un mesaj în reţeaua Twitter, preluat de Reuters, că opera cursa respectivă, cu numărul 2431, cu destinaţia Ciudad de Mexico, şi a precizat că este vorba de un aparat Embraer 190 cu capacitate de 100 de pasageri. 

Guvernatorul provinciei Durango, Jose Rosas Aispuro, a declarat unei televiziuni locale că unii martori au auzit "o bubuitură", iar imediat după aceea avionul a ajuns la sol.    În imaginile transmise la televiziune se putea vedea coada avionului, cu logo-ul Aeromexico, pe un câmp cu vegetaţie. 

Operatorul aerportului, Grupo Aeroportuario Centro Norte, a pus accidentul pe seama condiţiilor meteorologice nefavorabile. Producătorul Embraer nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta evenimentul. 

Preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, a scris pe Twitter că le-a cerut miniştrilor apărării, protecţiei civile şi transporturilor să intervină. AGERPRES

×