x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un băiat de 9 ani a murit după ce dorința de Crăciun i-a fost îndeplinită

Un băiat de 9 ani a murit după ce dorința de Crăciun i-a fost îndeplinită

21 Noi 2017   •   12:01
Un băiat de 9 ani a murit după ce dorința de Crăciun i-a fost îndeplinită

Un băiat în vârstă de 9 ani, diagnosticat cu cancer, a murit la o săptămână după ce dorința sa de a sărbători Crăciunul a fost îndeplinită, relatează abc News.

Familia lui Jacob Thompson a anunțat pe rețelele sociale că acesta a murit, duminică, la Centrul Medical din Maine, Portland. Familia a mulțumit celor care i-au trimis felicitări de Crăciun și s-au rugat pentru el, spunând că ei au adus fericire și optimism băiatului și întregii familii.

Jacob a fost internat în octombrie, după ce s-a luptat patru ani cu neuroblastomul, un tip rar de cancer care afectează copiii, majoritatea cu vârstă până în cinci ani.

Băiatul iubea Crăciunul și și-a dorit felicitări. Răspunsul la dorința acestuia a venit de peste tot din jurul lumii, iar poliția a organizat o caravană pentru el. Fiind conștientă că timpul este limitat, familia sa a organizat o petrecere de Crăciun pentru el, la spital, la începutul acestei luni. Au existat cadouri, brad de crăciun și o vizită a lui Moș Crăciun.

„I-ați adus fericire lui Jacob, iar nouă optimism față de viitor. Vă mulțumim că ați alocat timp și interes pentru călătoria iubitului nostru băiat. Din păcate, sunt mulți ca el pe care sperăm să-i ajutați în continuare.”, a scris familia pe Facebook, luni.

 

×