x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un bărbat a fost arestat pe aeroportul Domodedovo din Moscova după o ameninţare falsă cu bombă

Un bărbat a fost arestat pe aeroportul Domodedovo din Moscova după o ameninţare falsă cu bombă

29 Iun 2018   •   16:19
Un bărbat a fost arestat pe aeroportul Domodedovo din Moscova după o ameninţare falsă cu bombă

Un bărbat a fost reţinut vineri pe aeroportul Domodedovo din Moscova după ce a afirmat că avea asupra sa un dispozitiv exploziv, însă forţele de securitate nu au descoperit nicio ameninţare, a anunţat aeroportul într-un comunicat, relatează Reuters.

Un martor la faţa locului a declarat pentru Reuters că a văzut un bărbat întins cu faţa în jos aproape de ieşirea dintr-un terminal. Bărbatul a fost încătuşat şi luat de gărzile de securitate.

Aeroportul Domodedovo a anunţat că bărbatul a făcut această ameninţare în momentul în care a trecut printr-un control de securitate, însă nu a fost descoperit niciun pericol şi niciun zbor nu au fost afectat de incident.

Rusia, care găzduieşte în această perioadă Cupa Mondială, care se desfăşoară în 11 oraşe, inclusiv la Moscova, a promis să asigure securitatea în timpul campionatului şi speră ca astfel să ofere o imagine de stabilitate şi forţă. O serie de ameninţări cu bombă în oraşele ruse Rostov-pe-Don şi Samara au condus la evacuarea mai multor hoteluri, restaurante şi mall-uri în această săptămână. AGERPRES

×