x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un cartier întreg din Budapesta a fost EVACUAT, după descoperirea unei BOMBE din al Doilea Război Mondial

Un cartier întreg din Budapesta a fost EVACUAT, după descoperirea unei BOMBE din al Doilea Război Mondial

17 Iul 2013   •   13:42
Un cartier întreg din Budapesta a fost EVACUAT, după descoperirea unei BOMBE din al Doilea Război Mondial

Un întreg cartier din capitala Ungariei, Budapesta, a fost evacuat, miercuri, după descoperirea unei bombe care datează din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit Mediafax. 1.500 de persoane dintr-un cartier aflat în apropierea Castelului Buda au fost evacuate de autoritățile maghiare.

"Aproximativ 80 de blocuri de locuinţe au fost evacuate după ce o bombă de 50 de kilograme, din al Doilea Război Mondial a fost descoperită pe strada Pala", a anunţat o purtătoare de cuvânt a armatei ungare.

Imediat ce toate procedurile de evacuare vor fi finalizate, experții armatei maghiare vor încerca dezamorsarea bombei.

×