x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un copil, care a trecut granița Mexic - SUA cu părinții, a murit la scurt timp după ce a fost luat în custodie

Un copil, care a trecut granița Mexic - SUA cu părinții, a murit la scurt timp după ce a fost luat în custodie

14 Dec 2018   •   14:28
Un copil, care a trecut granița Mexic - SUA cu părinții, a murit la scurt timp după ce a fost luat în custodie

O fată, în vârstă de șapte ani, care a trecut ilegal granița dintre SUA și Mexic, împreună cu familia, a murit la doar opt ore după ce a fost luată în custodie, potrivit oficialilor din SUA, scrie BBC.

Fata din Guatemala, care a ajuns în SUA săptămâna trecută cu un grup de migranți, a murit din cauza deshidratării și a șocului.

Agenția de știri AP a citat oficialii SUA care au afirmat că fata nu mai mâncase și nu mai băuse apă de mai multe zile.

„Din păcate, în ciuda eforturilor noaste și ale echipei medicale de a trata copilul, nu am putut să oprim tragedia care a avut loc. Încă o dată, implorăm părinții să nu își pună viața lor și a copiilor în pericol încercând să intre ilegal în SUA.”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Securitate.

Mii de migranți au călătorit din America Centrală spre granița cu SUA. Migranții spun că fug de persecuția, sărăcia și violența din Guatemala, Honduras și El Salvador.

Mulți dintre migranți își doresc să se stabilească în SUA, în ciuda avertismentelor venite din partea oficialilor americani.

×