x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un cunoscut inginer italian a murit într-un accident auto provocat de doi români

Un cunoscut inginer italian a murit într-un accident auto provocat de doi români

18 Ian 2019   •   14:10
Un cunoscut inginer italian a murit într-un accident auto provocat de doi români

Un cunoscut inginer italian în vârstă de 91 de ani a murit miercuri într-un accident rutier în regiunea Calabria, după ce maşina în care se afla împreună cu fiica şi fiul său s-a ciocnit frontal cu un autoturism intrat pe contrasens, la bordul căruia se aflau doi tineri de cetăţenie română, a relatat joi presa italiană.
Inginerul, Giulio Cesare Meschini, cunoscut în special pentru că a condus proiectul de construire a Tunelului Mont Blanc, a murit pe loc în urma impactului violent, iar cei doi copii ai săi au fost grav răniţi.
Maşina Lancia Y în care se aflau cei trei s-a ciocnit frontal cu un Ford Fiesta intrat pe contrasens, în localitatea Cimina, regiunea Calabria.
Cei doi cetăţeni români, un tânăr şi o tânără, aflaţi în autoturismul Ford Fiesta au fost de asemenea răniţi şi transportaţi la spital.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: inginer italian