x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un fiu "secret" al lui Whitney Houston i-ar putea moşteni o parte din avere

Un fiu "secret" al lui Whitney Houston i-ar putea moşteni o parte din avere

de Mediafax    |    25 Feb 2012   •   14:17
Un fiu "secret" al lui Whitney Houston i-ar putea moşteni o parte din avere

Un fiu "secret" al lui Whitney Houston, Nick Gordon, crescut de cantareata, dar care nu a fost adoptat oficial, va mosteni, cel mai probabil, o parte din averea de 20 de milioane de lire sterline pe care artista a lasat-o mostenire, informeaza contactmusic.com.

Cantareata, care a murit in urma cu doua saptamani, la varsta de 48 de ani, l-a luat pe Nick Gordon, pe cand acesta era copil, sa-l creasca in locuinta sa din Atlanta (Georgia), pentru a-l scoate dintr-un mediu viciat. Desi nu l-a adoptat niciodata oficial, l-a tratat intotdeauna ca pe propriul fiu.

Nick, in varsta de 22 de ani, este foarte apropiat de fiica vedetei, Bobbi Kristina, si ii spunea cantaretei "mama".

Desi Whitney Houston a dat o mare parte din averea sa pe droguri si alcool, se pare ca mostenirea pe care a lasat-o in urma valoreaza aproximativ 20 de milioane de lire sterline.

"Nick a facut parte din familie. (Whitney, n.r.) l-a iubit atat de mult cat isi poate iubi o mama copilul. Daca toata averea va fi mostenita de Bobbi, pentru ca asa scrie in testament, este pentru ca, probabil, ea a scris acest testament inainte sa il aduca pe Nick in familie", a declarat o sursa pentru The Sun.

"Daca asa va sta situatia, Bobbi va avea grija de el, pentru ca mama sa si-ar fi dorit ca ea sa il trateze ca pe un frate", a spus aceeasi sursa.

Dupa moartea cantaretei, Nick a scris pe pagina lui de Twitter: "Sa te odihnesti in pace. Iti multumesc pentru sprijin. Legenda ta va dainui".

Whitney Houston a murit pe 11 februarie. Cantareata a fost descoperita moarta in cada din camera ei de hotel din Los Angeles. Autoritatile americane nu au anuntat deocamdata cauza decesului.

×