x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un fost ministru comunist a fost arestat în Ungaria pentru "crime de război"

Un fost ministru comunist a fost arestat în Ungaria pentru "crime de război"

de Istvan Deak    |    10 Sep 2012   •   17:18

Cetateanul ungar Bela Biszku, fost ministru de Interne in perioada comunista, care va implini joi 91 de ani, a avut luni surpriza sa fie arestat. Si asta, pentru ca noua legislatie ungara il are in colimator. Bela Biszku a fost arestat la Budapesta pentru rolul pe care l-a jucat in represiunea care a urmat Revolutiei ungare impotriva dictaturii bolsevice si a ocupatiei sovietice din 1956, dupa cum a anuntat biroul procurorului principal al Budapestei, Tibor Ibolya.

Ultima sansa
Cetateanul Bela Biszku este, potrivit procurorului, ultimul lider ungar inca in viata care va putea fi facut responsabil pentru implicarea sa in evenimentele care au urmat insurectiei ungare din toamna lui 1956 impotriva Uniunii Sovietice, actiune reprimata in sange de tancurile sovietice, relateaza hirado.hu. "Bela Biszku a fost arestat pentru crime de razboi, in legatura cu doua atacuri armate care au provocat moartea mai multor persoane in timpul evenimentelor care au urmat insurectiei din 1956", a declarat Tibor Ibolya pentru presa. El a fost retinut sub acuzatia ca ar fi supervizat direct Consiliul Militar care a dat ordinul de a se deschide focul in directia civililor care protestau la Budapesta si in orasul Salgotarjan din estul tarii. Un mare numar de civili au fost ucisi in cadrul represiunii montate de Moscova. In Salgotarjan, 46 de persoane au fost impuscate mortal de fortele ungare si sovietice, au precizat procurorii.

"Daca va fi declarat vinovat, acest delict este pasibil de o pedeapsa cu inchisoarea pe viata", a adaugat Ibolya. Parchetul a cerut plasarea lui in arest la domiciliu, a adaugat procurorul.

Anul trecut, mai exact in decembrie 2011, Guvernul conservator al premierului Viktor Orban a modificat legislatia, pentru ca persoanele care sunt suspectate de participare la represaliile care au urmat Revolutiei din 1956 sa poata fi aduse in fata Justitiei. Bela Biszku a fost numit ministru de Interne in timpul lui Janos Kadar, intre 1957 si 1961, dupa reprimarea Revolutiei.

L-a tradat un interviu
Ca urmare a acestei decizii, mai multi deputati ai partidului de extrema-dreapta Jobbik au depus plangere la adresa lui Bela Biszku, care a declarat intr-un interviu televizat din 2010 ca nu are nimic sa-si reproseze din acea perioada si ca Imre Nagy, seful Guvernului ungar executat in 1958 de comunisti, "a primit ceea ce a meritat".

Revolutia ungara din 1956 a inceput in ziua de 23 octombrie. Satui de conducerea lui Matyas Rakosi, studentii au declansat o demonstratie pasnica, transformata in revolutie violenta, sfarsita printr-un masacru comis de tancurile trimise de Moscova la 4 noiembrie 1956. Uniunea Sovietica a justificat interventia militara si impunerea Guvernului lui Janos Kadar prin responsabilitatea fata de Pactul de la Varsovia. (deak.istvan@jurnalul.ro)

×