x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un frizer român, premiat în Marea Britanie

Un frizer român, premiat în Marea Britanie

06 Dec 2018   •   14:52
Un frizer român, premiat în Marea Britanie

Îl cheamă Andrei Budai, este frizer de meserie, şi a ajuns celebru după ce o iniţiativă lăudabilă: îi tunde gratis pe oamenii fără adăpost din oraşul Portsmouth, din sudul Marii Britanii. El a fost premiat pentru gestul lui în cadrul galei “We can do it”, organizată de ziarul local The News, scrie Gazeta de România. Andrei a primit trofeul “Service with a Smile”.

De loc din Junedoara, Andrei administrează din 2017 un salon de frizerie, iar din februarie anul acesta îşi oferă serviciile gratuit persoanelor fără posibilităţi materiale. Ideea i-a venit după ce a văzut mai multe videoclipuri pe internet, în care şi alţi frizeri, majoritatea din Statele Unite ale Americii, făceau astfel de gesturi pentru oamenii străzii. Andrei a colaborat cu un preot în a cărei biserică oamenii fără posibilităţi materiale găsesesc în fiecare luni un loc unde pot să doarmă şi să ia masa. În aproape un an de zile, Andrei a adus zâmbetul pe fețele oamenilor fără adăpost pe care i-a tuns gratis şi a devenit un model pentru localnici. 

“Sunt de-a dreptul șocat. Mulțumesc tuturor pentru sprijin“, a scris Andrei pe Facebook, după decernarea premiilor.

×