x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un hoț cuprins de remușcări a luat o decizie neașteptată

Un hoț cuprins de remușcări a luat o decizie neașteptată

29 Iun 2017   •   21:45
Un hoț cuprins de remușcări a luat o decizie neașteptată

Cuprins de remuşcări, un hoţ a decis să îi returneze unei septuagenare cei 20.000 de euro furaţi la Marsilia (sud), chiar înainte de Crăciun, în urmă cu peste 3 ani, informează AFP. 

La 20 decembrie 2013, femeia retrăsese suma respectivă de la ghişeul unei bănci, a declarat o sursă din cadrul poliţiei. 

Reperată de doi hoţi, septuagenara a fost prădată câteva minute mai târziu. Incidentul a lasat-o traumatizată. 

În luna martie, revenind acasă, femeia a fost surprinsă să descopere în faţa uşii un buchet imens de flori, fără nici un mesaj explicativ. 

Câteva zile mai târziu, un bărbat a bătut la uşă, cu un alt buchet. El i-a oferit buchetul bătrânei şi fiicei acesteia, însoţit de ... un plic cu 20.000 de euro! 

După câteva săptămâni, poliţia l-a descoperit pe tânărul de 27 de ani. Arestat la 22 mai, acesta a admis că este autorul furtului din 2013, însă a invocat ca motiv "o eroare a tinereţii", fără a da şi numele complicelui său. 

Lăsat în libertate sub control judiciar, bărbatul urmează să apară în curând în faţa instanţei de judecată.AGERPRES

×