x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un hotel din Spania cere dovada testului negativ la COVID-19 înainte de cazare

Un hotel din Spania cere dovada testului negativ la COVID-19 înainte de cazare

20 Mai 2020   •   15:56
Un hotel din Spania cere dovada testului negativ la COVID-19 înainte de cazare

Un hotel SPA din sudul Spaniei cere clienților să trimită dovada testului negativ la COVID-19, iar când ajung la hotel se repetă testul, precum și un examen medical, ambele incluse în preț. Șapte zile, la sfârşit de iulie, costă în jur de 5.300 de euro.

Prețurile la hotelul din sudul Spaniei cresc în funcţie de programul de sănătate ales. Centrul SPA a găsit soluţia pentru a nu expune clienții la COVID-19, dar la preţuri ridicate. Ei solicită oaspeţilor să se testeze cu maxim 48 de ore înainte de cazare şi să trimită dovada, informează CNBC.

Mai mult decât atât, la sosire, clienţii vor trece printr-un al doilea test de COVID-19, un test de anticorpi şi un examen medical, toate incluse în sejur.

„Principala noastră prioritate este să asigurăm siguranţa oaspeţilor noştri în timpul şederii la Sha, pentu a avea linişte sufletească. În această perioadă, oamenii sunt mai preocupaţi ca niciodată de siguranţa lor, când vine vorba de călătorie”, a spus Alejandro Bataller, vicepreşedintele clinicii, pentru CNBC.

Clienţii vin aici pentru programe de sănătate precum fitness, detoxifiere, pierdere în greutate şi programe de întărire a sistemului imunitar.

Un sejur de şapte zile, pentru programul „reechilibrare” este aproximativ 5.310 euro, la sfârşitul lunii iulie, iar preţurile pot ajunge la câteva zeci de mii de euro, în funcţie de programele de sănătate alese.

Mediafax

×
Subiecte în articol: hotel test Covid-19 Spania