x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un incendiu de pădure se apropie periculos de parcul național Yosemite

Un incendiu de pădure se apropie periculos de parcul național Yosemite

21 Iul 2018   •   12:10
Un incendiu de pădure se apropie periculos de parcul național Yosemite

Un incendiu care ameninţă parcul naţional Yosemite, în estul Californiei, aproape că şi-a dublat suprafaţa în trei zile şi a provocat rănirea a doi pompieri, după decesul altui pompier, au anunţat vineri autorităţile locale, citate de AFP. 

Ministerul Agriculturii american a anunţat într-un comunicat că incendiul, botezat Ferguson, nu era izolat vineri decât în proporţie de 7% şi se întindea pe aproape 10.000 de hectare, respectiv de ori mai mult decât marţi. Nu s-a precizat în schimb cât va dura până când incendiul va fi stins, notează AFP. 

Peste 2.700 de angajaţi din serviciile de urgenţă au fost mobilizaţi vineri pentru a izola incendiul, care s-a declanşat în urmă cu o săptămână în pădurea din Sierra Nevada. 

Doi pompieri au fost răniţi, la câteva zile după ce un coleg de-ai lor, în vârstă de 36 de ani, a murit în timp ce se lupta cu flăcările. 

Focul s-a propagat cu repeziciune din cauza lemnului mort, a frunzelor şi a ierbii uscate de căldură. Nu mai puţin de 27 de milioane de arbori au murit anul trecut şi 62 de milioane în 2016, după mai mulţi ani cu o secetă record. 

În mai multe campinguri au avut loc evacuări obligatorii şi agenţia de combatere a incendiilor a avertizat că locuitorii din unele zone din jurul parcului trebuie să fie gata să părăsească zona. 

Incendiul a dus la închiderea unei autostrăzi şi a intrării de vest a parcului Yosemite, celebru pentru arborii săi sequoia giganţi. Autorităţile i-au sfătuit pe turişti să amâne vizitarea acestui loc de referinţă al turismului californian. 

În afară de California, statele Alaska, Colorado şi Oregon au înregistrat cel mai mare număr de incendii. Sezonul incendiilor rămâne totuşi mai puţin puternic decât cel de anul trecut: 1,4 milioane de hectare au fost distruse de flăcări de la începutul anului, faţă de 1,7 milioane în aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Anul trecut a fost unul cu adevărat devastator pentru California, cu incendii record, mii de case carbonizate şi circa 40 de decese provocate de foc spre Santa Barbara şi în regiunea viticolă din Valea Napa.AGERPRES

×