x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un interviu acordat de Steve Jobs în 1995 va fi proiectat în cinematografe. Fondatorul Apple a dorit să-i facă o farsă Papei Ioan Paul al II-lea (VIDEO)

Un interviu acordat de Steve Jobs în 1995 va fi proiectat în cinematografe. Fondatorul Apple a dorit să-i facă o farsă Papei Ioan Paul al II-lea (VIDEO)

15 Noi 2011   •   20:13
Un interviu acordat de Steve Jobs în 1995 va fi proiectat în cinematografe. Fondatorul Apple a dorit să-i facă o farsă Papei Ioan Paul al II-lea (VIDEO)

Un interviu din 1995 cu Steve Jobs, despre care se credea ca a fost pierdut, va fi proiectat incepand de saptamana viitoare in cinematografele americane. Revista TIME a difuzat in avanpremiera un fragment din interviul realizat imediat dupa ce Steve Jobs a fost dat concediat de Apple, compania pe care o fondase in 1976, impreuna cu Steve Wozniak.

Materialul de 70 de minute a fost realizat de Robert Cringely, care a produs mai multe emisiuni dedicate revolutiei PC-urilor, difuzate de postul PBS. Doar 10 minute au intrat pe post in urma cu 16 ani, restul interviului fiind considerat pierdut.

In acel interviu, Steve Jobs povesteste, printre altele, ca a incercat in tinerete, impreuna cu Wozniak, asociatul de origine poloneza, sa-i faca o farsa fostului Suveran Pontif, Ioan Paul al II-lea. Cei doi au sunat la Vatican, Wozniak prezentandu-se drept presedintele american la acel moment, Henry Kissinger, farsa fiind la un pas de a fi incununata cu succes.

×