x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un miliard de dolari au câștigat producătorii ruși de petrol datorită sancțiunilor impuse de Trump

Un miliard de dolari au câștigat producătorii ruși de petrol datorită sancțiunilor impuse de Trump

16 Aug 2019   •   16:28
Un miliard de dolari au câștigat producătorii ruși de petrol datorită sancțiunilor impuse de Trump

Sancțiunile americane impuse Iranului și Venezuelei au determinat creșterea cererii de petrol rusesc, ceea ce a adus în buzunarele producătorilor ruși venituri mai mari cu peste 905 milioane de dolari în perioada noiembrie 2018-iulie 2019, potrivit unor calcule efectuate de Bloomberg. Socotelile se bazează pe diferenţa de preţ între petrolul rusesc Urals şi preţul de referinţă pentru barilul de ţiţei Brent în intervalul respectiv, comparativ cu media din ultimii cinci ani. 

Astfel, țiţeiul Urals a început să se tranzacţioneze la o valoare mai mare decât petrolul Brent. "În prezent există un deficit de concurenţă pe segmentul ţiţeiului mai greu ca urmare a sancţiunilor impuse Iranului şi Venezuelei, dar şi a acordului de reducere a producţiei convenit de OPEC şi statele partenere. Cererea pentru ţiţeiul Urals în regiunea Mediteranei este la un maxim istoric", este de părere Konstantsa Rangelova, analist la JBC Energy.

Administraţia Trump a introdus sancţiuni împotriva Venezuelei la sfârșitul lunii ianuarie 2019 , iar contra Irakului au fost luate noi măsuri, mai dure, din luna mai. Acestea au creat un deficit de petrol greu cu conţinut mare de sulf, un tip de petrol similar cu cel produs în Rusia.

Petrolul rusesc are de obicei preţ mai mic decât petrolul Brent. În ultimii cinci ani un baril de petrol rusesc s-a vândut, în medie, cu un dolar mai puţin decât barilul de ţiţei Brent în zona Mediteranei şi cu 1,63 dolari mai puţin decât referinţa Brent în zona Europei de Nord Vest, potrivit analiștilor de la S&P Global Platts. Însă de la începutul acestui an, barilul de ţiţei Urals s-a vândut cu 0,86 de dolari mai mult decât ţiţeiul Brent, iar în regiunea Mediteranei, dominată în mod tradiţional de ţiţeiul iranian, diferenţa de preţ este de peste un dolar în favoarea țițeiului rusesc. Aceasta s-ar putea însă reduce odată cu încheierea sezonului estival şi cu debutul operaţiunilor de mentenanţă la rafinăriile din Europa, ceea ce va determina scăderea cererii pentru petrolul Urals.

AGERPRES

 

 

 

×
Subiecte în articol: Trump sanctiuni petrol rusi