x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un motan din Marea Britanie a fost salvat de la închisoare

Un motan din Marea Britanie a fost salvat de la închisoare

03 Ian 2020   •   21:00
Un motan din Marea Britanie a fost salvat de la închisoare

Un motan a fost salvat de Societatea Regală de Prevenire a Cruzimii faţă de Animale (RSPCA), după ce a rămas blocat pe un gard de peste 7 metri aflat în interiorul unei închisori din Marea Britanie, relatează vineri Press Association.

Motanul a fost observat de gardieni şi deţinuţi din închisoarea HM Haverigg din Millom, Cumbria, la 21 decembrie, după ce a rămas blocat în perimetrul instituţiei, pe un gard.

„Nu am idee cum a reuşit să ajungă atât de departe în interiorul închisorii şi atât de sus pe gard... A reuşit să se deplaseze precar în partea superioară a gardului, dar asta înseamnă că a mers pe sârmă ghimpată. A fost la un pas de a cădea de trei ori, dar a reuşit să se prindă de sârmă şi să se tragă în sus”, a explicat inspectorul RSPCA Martyn Fletcher.

„Bietul motan era foarte speriat şi reticent la încercările de salvare. A fost nevoie de multă răbdare, de câteva scări şi de o vergea de salvare pentru a-l aduce jos în siguranţă”, a adăugat Fletcher, care l-a luat cu el acasă cu intenţia de a-l proteja pe perioada sărbătorilor de iarnă. „Din fericire, proprietarii au luat legătura cu noi a doua zi după ce au aflat despre cele întâmplate de la vecinii lor”, a spus el.

Motanul, care se numeşte Padfoot, fugise de acasă de câteva zile. El a fost dus la veterinar unde s-a constatat că nu avea decât câteva răni minore. „Lipsea de vreo patru sau cinci zile, dar a mai făcut aşa ceva înainte”, a declarat proprietara lui Padfoot, Angela Driver Swales. „Acum a devenit un pic faimos; s-au făcut multe glume la adresa lui după ce a încercat să intre în închisoare!”, a adăugat ea.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: motan