x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un nou cutremur de 6 grade, la sud-vest de Tokyo

Un nou cutremur de 6 grade, la sud-vest de Tokyo

de Marina Constantinoiu    |    15 Mar 2011   •   16:10

Un seism cu magnitudinea 6, una dintre cele mai puternice replici ale cutremurului de pământ care a lovit vineri Japonia, s-a înregistrat marţi, la sud-vest de capitala Tokyo, anunţă agenţia Kyoto.
Aceasta este una dintre cele mai puternice replici – peste 12 înregistrate până în prezent – ale seismului urmat de un devastator val tsunami, care s-au soldat cu moartea a mai multor mii de persoane şi rănirea altor mii, dar au provocat şi un grav accident nuclear la una dintre centralele japoneze.

Epicentrul seismului a fost localizat în prefectura Shizuoka, la aproximativ 120 de kilometri sud-vest de capitală, şi în apropierea muntelui Fuji, zonă în care cutremurele au fost cel mai puternic resimţite, potrivit Agenţiei de meteorologie japoneze. Hipocentrul cutremurului a fost localizat la numai zece kilometri adâncime, a precizat agenţia.

Potrivit Kyoto, pentru moment nu există temeri privind formarea unui nou val seismic tsunami, iar centralele electrice din Shizuoka sunt funcţionale, potrivit Companiei Tokyo Electric Power (TEPCO).

×