x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un oraș din Mongolia a fost declarat sub carantină, după ce un cuplu a murit din cauza ciumei bubonice

Un oraș din Mongolia a fost declarat sub carantină, după ce un cuplu a murit din cauza ciumei bubonice

07 Mai 2019   •   12:57
Un oraș din Mongolia a fost declarat sub carantină, după ce un cuplu a murit din cauza ciumei bubonice

Ministerul Sănătății din Mongolia a confirmat moartea a două persoane – un bărbat în vârstă de 38 de ani și soția sa însărcinată, în vârstă de 37 de ani – după ce au consumat carne crudă și organe interne ale unei marmote infestate cu ciumă bubonică, notează Siberian Times.

În urma morții celor doi, patru copii, cu vârste între doi și 13 ani, au rămas orfani.

Orașul Ulgii, aflat la granița cu Rusia, a fost declarat sub carantină de către autoritățile din Mongolia. Zeci de turiști americani și europeni aflați în vacanță în Mongolia au rămas blocați în Ulgii, în urma carantinei.

Imaginile surprinse în regiunea Ulgii arată cum autoritățile întâmpină avioanele pentru a împiedica răspândirea ciumei bubonice.

„Credeți că ciuma neagră este ceva din Evul Mediu? Și noi! Tocmai ne pregăteam să plecăm din Ulgii pentru a ne plimba prin Mongolia, însă toate ieșirile din oraș au fost închise și nu ni se permite să plecăm. Jumătate din oraș e închis din cauza unor marmote infestate cu ciumă bubonică”, a scris Elena Kovena, din Kosovo, aflată în vacanță cu soțul ei.

Potrivit unei tradiții vechi mongoleze, consumul de carne crudă și organe interne ale marmotelor întăresc sănătate, mai scrie sursa citată.

Persoanele care au intrat în contact cu cuplul sunt ținute sub supraveghere.

×