x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un român mort la muncă, simbolul pentru 1 Mai, în Italia

Un român mort la muncă, simbolul pentru 1 Mai, în Italia

de Carmen Plesa    |    01 Mai 2011   •   20:05

Un imigrant român care a murit în 2008, în timp ce culegea roşii, fără ca nimeni să fi încercat să-i dea primul ajutor, a ajuns simbol al Zilei Muncii în regiunea italiană Molise.

Corpul românului Radu Gheor­ghe, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit la marginea unui drum de lângă câmpul cu roşii, prăbuşit cel mai probabil din cauza oboselii. Era 29 iulie 2008, în plin sezon de cules.

"S-a aşezat o linişte apăsătoare asupra cazului Gheorghe Radu, tânărul muncitor român lăsat să moară pe câmpurile din Campomarino, în timpul culesului la roşii", au arătat Paolo De Chiara şi Michele Di Giglio, din comitetul care a iniţiat acţiunea de comemorare a românului, cu prilejul zilei de 1 Mai.

Comitetul a amintit că românul avea o soţie, pe Maria, şi o fiică, pe Valentina, care astăzi are 13 ani şi care "nu a reuşit să înţeleagă de ce tatăl său nu s-a mai întors acasă, de ce nimeni nu i-a salvat tatăl", scrie Termoli Online.

Mai sunt încă multe întrebări legate de modul în care a murit muncitorul român. Nu a vrut nimeni să-i dea primul ajutor? Cine mai era de faţă? Cine putea interveni şi nu a făcut-o?

Muncitorul român strângea roşii, împreună cu alţi zilieri, pentru o firmă din Torremaggiore. Lucra la negru. De altfel, regiunea Molise, unde se afla Gheorghe, este cotată în primele trei din Italia în ceea ce priveşte numărul de muncitori care lucrează fără acte.

Un grup de iniţiativă a amintit şi în acest an de românul Gheorghe Radu şi de "episodul ruşinos care s-a petrecut în Molise, într-o tăcere gene­rală". Totodată, grupul speră că amintind cazul românului se va evita ca episoade similare să se întâmple şi este alături de Maria şi de Valentina, care se luptă în justiţie pentru a face lumină în cazul morţii lui Gheorghe Radu.

De 1 Mai, o coroană de flori a fost depusă în memoria românului şi, pornind de la cazul acestuia, s-a organizat o dezbatere pe teme de legalitate, muncă şi drepturi.

×
Subiecte în articol: externe