x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un sătean chinez a descoperit aproape o jumătate de tonă de monede vechi de 2000 de ani

Un sătean chinez a descoperit aproape o jumătate de tonă de monede vechi de 2000 de ani

01 Mar 2016   •   21:57
Un sătean chinez a descoperit aproape o jumătate de tonă de monede vechi de 2000 de ani

Un sătean în provincia Shaanxi din nord-vestul Chinei a descoperit 459 de kilograme de monede antice în timp ce lucra la construcţia unei locuinţe, au informat marţi surse locale citate de agenţia de presă Xinhua.

    Locuitorul din satul Nanzuo nivela terenul sâmbăta trecută cu o cazma când a găsit o groapă de o jumătate de metru adâncime. Trei tipuri de monede de cupru, unele dreptunghiulare şi altele rotunde, se aflau în interiorul acelei gropi. Toate monedele aveau un orificiu în centru.

    Poliţia din Xingping a fost chemată la faţa locului şi a preluat monedele. Feng Pengru, un ofiţer de poliţie însărcinat cu inspectarea relicvelor istorice, a declarat pentru agenţia Xinhua că monedele sunt din timpul dinastiei Xin (anii 9 - 23 după Hristos).

    Wang Mang, un oficial din timpul dinastiei Han (care a durat între anii 202 înainte de Histos - 220 după Hristos), a preluat tronul pentru a fonda dinastia Xin în urma regenţei sale. Capitala dinastiei Xin a fost la Xi'an în Shaanxi numit mai târziu Chang'an. După moartea lui Wang Mang, dinastia Han a revenit la putere, notează Xinhua.

    În timpul domniei sale, Wang a introdus o reformă monetară, lansând diferite monede noi. Cutezătoarea sa reformă nu a făcut altceva decât să agraveze criza financiară din acea epocă.

    Monedele descoperite în satul Nanzuo vor fi curăţate şi evaluate de arheologi după care vor fi expuse în muzeul local, mai informează agenţia Xinhua. AGERPRES

×
Subiecte în articol: modezi China monezi vechi de 2000 de ani