x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un singur membru al echipei care a filmat presupusul atac chimic din Siria a supravieţuit

Un singur membru al echipei care a filmat presupusul atac chimic din Siria a supravieţuit

30 Aug 2013   •   19:39
 Un singur membru al echipei care a filmat presupusul atac chimic din Siria a supravieţuit

Un singur membru al echipei care a filmat imaginile cu presupusul atac chimic din 21 august din Siria, apărute pe YouTube, a supravieţuit, se arată într-un interviu citat de Foreign Policy, în ediţia electronică, preluat de Mediafax.

Activista Razan Zaitouneh, care conduce Violations Documentation Center din Siria, a declarat că echipa sa a mers în suburbia Damascului, Zamalka, imediat după atacul chimic care ar fi avut loc la 21 august. Personalul comisiei locale din Zamalka, ce se ocupa de realizarea filmelor în zonă şi postarea lor pe Internet, a ajuns, de asemenea, la faţa locului. Potrivit lui Zaitouneh, doar unul dintre ei a supravieţuit.

"Atacurile chimice, în prima zi a masacrului, au provocat moartea multor activişti media de la (comisia de) coordonare din Zamalka deoarece aceştia au inhalat gaze chimice toxice", i-a spus Murad Abu Bilal, singurul supravieţuitor, lui Zaitouneh, într-un interviu postat pe YouTube. "Au ieşit să filmeze şi să strângă informaţii despre atacul chimic, dar nici unul dintre ei nu s-a mai întors".

Înregistrările video au spulberat rapid orice îndoială a analiştilor serviciilor de informaţii americane cu privire la folosirea armelor chimice la 21 august. Acestea prezintă copii cu pupile contractate, convulsii şi dificultăţi de respiraţie, semne clasice ale expunerii la gaz sarin. Înregistrările arată, de asemenea, resturile unor rachete cu ajutorul cărora ar fi fost dispersat gazul toxic şi care erau în mare parte intacte. Dacă ar fi lansat muniţie explozivă convenţională, majoritatea rachetelor ar fi fost distruse la impact.

 

×
Subiecte în articol: atac chimic siria Razan Zaitouneh