x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un tânăr român ar putea fi copilul furat acum 22 de ani unor britanici, pe insula Kos

Un tânăr român ar putea fi copilul furat acum 22 de ani unor britanici, pe insula Kos

de Simona Lazar    |    29 Oct 2013   •   14:00
Un tânăr român ar putea fi copilul furat acum 22 de ani unor britanici, pe insula Kos
UPDATE 15:15 - Testele ADN efectuate s-au dovedit negative, a anunţat marţi poliţia cipriotă, citată de AFP. Prin urmare, tânărul român nu este Ben Needhman, căutat de 22 de ani.
_____________________________________________________

Descoperit în Cipru, el a fost supus unui test ADN


Cazul fetiţei blonde numită “Maria”, găsită într-o tabără de romi din Grecia, a readus în atenţie câteva cazuri mai vechi de dispariţii de copii. Unul dintre acestea este cel al lui Ben Needham, din Marea Britanie, dispărut în 24 iulie 1991 dintr-un hotel de pe insula grecească Kos. Copilul, în vârstă de un an si 9 luni, se afla în vacanţă, cu bunicii lui, Edie şi Christine Needham. Cercetările poliţiei greceşti, la acea dată, nu au dus la nici un rezultat. Una dintre supoziţiile lansate atunci era aceea că băieţelul a fost furat de către un grup infracţional de etnie romă, dar nu s-a putut dovedi nimic.

Update: Testele ADN efectuate s-au dovedit negative, a anunţat marţi poliţia cipriotă, citată de AFP. Prin urmare, tânărul român nu este Ben Needhman, căutat de 22 de ani.

Cu toate că poliţia grecească a răsturnat insula, în vara lui 1991, în căutarea lui Ben, Kerry şi Hope Needham, părinţii lui, nu au încetat să îl caute. Anul trecut, de exemplu, poliţiştii din South Yorkshire au făcut o călătorie pe insula Kos, pentru a întreprinde propriile investigaţii. Cazul fetiţei “Maria”, din Grecia, ca şi celelalte incidente care au avut loc recent în Irlanda şi Portugalia (unde s-a recurs la testarea ADN pentru a stabili dacă acei copii blonzi găsiţi în familii de romi aparţin acestora sau nu) i-au încurajat pe soţii Needham care, cu ajutorul Scotland Yard, au realizat o fotografie “îmbătrânită” a lui Ben, pentru a vedea cum ar arăta la 23 de ani. Acest portret-robot a fost distribuit apoi în Grecia şi Cipru, iar rezultatul nu a întârziat să apară. O sursă anonimă a predat Asociaţiei Avocaţilor din Kos o fotografie şi un filmuleţ care înfăţişau un grup de persoane de etnie romă, în faţa unei biserici din Limassol, Cipru. În acelaşi grup se afla şi un tânăr de 20-25 de ani, blond, cu trăsături aproape identice cu cele din portretul-robot realizat de Scotland Yard. Panayiotis Avrithis, preşedintele Asociaţiei, le-a predat procuroarei Alexandra Moussoura, care a cerut poliţiştilor greci să colaboreze cu omologii ciprioţi pentru rezolvarea acestui caz.

Identificat de poliţia cipriotă, tânărul a declarat că este român şi că se afla în vizită la prietena lui, în Cipru. El a cooperat cu poliţiştii, atunci când i-au prelevat probe pentru testul ADN. În acelaşi timp, Scotland Yard a cerut familiei Needham probe pentru test. “Nu putem spune dacă este sau nu persoana căutată, dar atunci când vom avea rezultatele testului, vom şti dacă el este copilul pierdut”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Nicosia.

Părinţii lui Ben, care au văzut fotografiile şi filmuleţul cu tânărul blond, sunt aproape convinşi că acesta este băieţelul pe care l-au căutat atât. Hope Needham a declarat pentru publicaţia britanică Sunday Mirror: “Am văzut fotografia lui şi cred că este o asemănare izbitoare cu chipul pe care ar trebui să îl aibă Ben acum. Familia noastră este foarte interesată de acest caz şi vom rămâne în contact cu autorităţile elene pentru a fi siguri că vom afla despre orice progres al investigaţiei. Noi nu am renunţat niciodată să-l căutăm pe Ben şi suntem încurajaţi de faptul că autorităţile greceşti continuă să investigheze”.

Tânărul, al cărui nume nu a fost încă făcut public, susţine că se află în Cipru din luna februarie a acestui an. A mai declarat că în ultimele zile a văzut la televizor clipul despre băieţelul dispărut şi că a observat şi el că seamănă izbitor cu portretul-robot, dar i-a fost frică să se prezinte la poliţie. El mai spune că familia lui ar fi plecat în Grecia în urmă cu câţiva ani, de teama serviciului militar obligatoriu.

×
Subiecte în articol: copil furat romi grecia cipru