x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un ziar chinez acuză Occidentul că încurajează extremiștii din Xinjiang

Un ziar chinez acuză Occidentul că încurajează extremiștii din Xinjiang

01 Sep 2018   •   16:00
Un ziar chinez acuză Occidentul că încurajează extremiștii din Xinjiang

Turbulenţele din regiunea Xinjiang, în vestul îndepărtat al Chinei, au fost provocate de "factori externi", scrie sâmbătă într-un editorial un ziar controlat de stat, răspunzând apelurilor unui grup de parlamentari americani pentru impunerea de sancţiuni asupra unor oficiali chinezi, transmite Reuters. 

"Acuzaţiile occidentale privind guvernarea în Xinjiang i-au făcut pe extremişti să creadă că lansează jihadul religios şi câştigă simpatia şi sprijinul Occidentului şi al societăţii internaţionale", potrivit editorialului din Global Times, un tabloid publicat de People's Daily, cotidianul Partidului Comunist Chinez. 

"Unele forţe au calomniat eforturile de guvernare ale Chinei" în Xinjiang, potrivit editorialului, acuzând un "sistem de valori centrate pe Occident" ce face "declaraţii goale despre drepturile omului". 

"O astfel de discuţie fără rost îi inspiră pe extremişti", în timp ce "scopul unor politicieni occidentali este să încerce să submineze realizările guvernării în Xinjiang şi să împingă regiunea în haos", potrivit publicaţiei. 

Miercuri, un grup bipartizan de parlamentari americani a cerut sancţionarea oficialilor chinezi responsabili pentru abuzuri în domeniul drepturilor omului împotriva minorităţii musulmane în regiunea Xinjiang a Chinei, care, declară ei, s-a transformat într-un "stat poliţienesc". 

Joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Hua Chunying a declarat într-un briefing de presă la Beijing că Statele Unite "nu au dreptul" să facă "critici nejustificate" la adresa politicilor Chinei faţă de minorităţile etnice. 

Un grup ONU pentru drepturile omului a declarat în această lună că a primit informaţii credibile potrivit cărora 1 milion de etnici uiguri din China sunt ţinuţi în ceea ce seamănă cu o "tabără masivă de internare învăluită în secret". 

China a declarat că Xinjiang se confruntă cu o ameninţare gravă din partea militanţilor islamişti şi separatiştilor care planifică atacuri şi creează tensiuni între minoritatea uigură majoritar musulmană şi majoritatea chineză de etnie han. 

Sute de persoane au murit în revoltele din ultimii ani.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: China xinjiang extremisti