x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria acuză Comisia Europeană de ''lipsă de respect'' după răspunsul privind rambursarea cheltuielilor de protejare a frontierei

Ungaria acuză Comisia Europeană de ''lipsă de respect'' după răspunsul privind rambursarea cheltuielilor de protejare a frontierei

26 Aug 2019   •   18:57
Ungaria acuză Comisia Europeană de ''lipsă de respect'' după răspunsul privind rambursarea cheltuielilor de protejare a frontierei

Purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Istvan Hollik, a criticat luni ceea ce a descris drept oferta ''lipsită de respect'' a Comisiei Europene de a rambursa Ungariei ''puţin mai mult de un procent'' din suma cheltuită de această ţară pentru protejarea frontierelor ei în faţa valului de migranţi, relatează agenţia MTI.

''După doi ani de blocaj, Comisia de la Bruxelles a răspuns cererii guvernului ungar şi a promis rambursarea doar a 6,6 miliarde de forinţi (20 milioane de euro)'', a spus în faţa presei purtătorul de cuvânt al guvernului condus de Viktor Orban.

Acesta din urmă i-a solicitat în anul 2017 preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, ca ''în spiritul solidarităţii'' executivul comunitar să ramburseze Ungariei jumătate din cheltuielile suportate de Ungaria pentru ridicarea gardurilor la frontierele sale şi pentru alte măsuri de protecţie a graniţelor.

''Obiectivul lor (al Comisiei Europene, n.red.) este să legalizeze migraţia şi să aducă tot mai mulţi migranţi în Europa'', a insistat purtătorul de cuvânt ungar, adăugând că suma oferită de Comisia Europeană acoperă doar salariile pentru anul acesta ale ofiţerilor care formează patrulele de la graniţa cu Serbia.

Guvernul ungar speră că, spre deosebire de actuala Comisie Europeană, viitoarea Comisie care îşi începe mandatul pe 1 noiembrie va avea în vedere protejarea frontierelor externe ale UE şi susţinerea statelor membre, inclusiv Ungaria, să se concentreze ''mai degrabă pe oprirea migraţiei decât pe organizarea ei'', a mai declarat purtătorul de cuvânt al premierului Viktor Orban.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ungaria Comisia Europeana