x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria este dispusă să îşi majoreze contribuţia la bugetul UE

Ungaria este dispusă să îşi majoreze contribuţia la bugetul UE

09 Ian 2018   •   07:19
Ungaria este dispusă să îşi majoreze contribuţia la bugetul UE

Ungaria este gata să îşi majoreze până la 1,2% din PIB contribuţia la bugetul Uniunii Europene, a declarat Janos Lazar, şef de cabinet al premierului Ungariei. "Suntem convinşi că nu putem avea mai multă Europa cu mai puţini bani", a spus ministrul ungar într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

 

Odată cu retragerea Regatului Unit din UE, bugetul comunitar va pierde unul din cei mai importanţi contribuabili. Luni, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susţinut că totuşi, după Brexit, bugetul pe termen lung al Uniunii Europene trebuie să fie mai mare decât actualul nivel de 1% din produsul intern brut.

Lazar a afirmat că se aşteaptă din partea Comisiei Europene la un proiect de buget "ofensiv, îndrăzneţ şi proactiv" pentru ciclul de finanţare 2020-2027. El a apreciat că bugetul actual este defensiv, alcătuit ca reacţie la o criză.

Şeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban este de părere că UE trebuie să îşi întărească securitatea şi competitivitatea, iar bugetul trebuie să fie mai simplu şi mai transparent. Lazar a cerut şi renunţarea la concesiile financiare negociate cu Regatul Unit. El a mai explicat că şi ţările care contribuie la buget mai mult decât primesc au beneficiat de fondurile de coeziune, care s-au dovedit investiţii profitabile. Ministrul a susţinut că guvernul din care face parte doreşte ca şi Ungaria să devină cât mai curând un contribuabil net la bugetul Uniunii Europene. AGERPRES.

×
Subiecte în articol: Ungaria buget uniunea europeana brexit