x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria introduce arestul preventiv pe perioadă nelimitată

Ungaria introduce arestul preventiv pe perioadă nelimitată

12 Noi 2013   •   14:00
Ungaria introduce arestul preventiv pe perioadă nelimitată

Parlamentul ungar a introdus în noaptea de luni spre marţi posibilitatea plasării în arest preventiv pe perioadă nelimitată în cazul persoanelor care riscă o pedeapsă cu închisoarea de 15 ani sau mai mult, relatează AFP.

Proiectul de lege a trecut cu susţinerea deputaţilor din partidul Fidesz al premierului conservator Viktor Orban şi a celor din partidul de extremă-dreapta Jobbik, în timp ce opoziţia a votat împotrivă.

Beneficiind de o majoritate de două treimi în Parlament, Fidesz a trecut din 2010 mai multe reforme considerate liberticide de către detractorii săi, în special în domeniul mass-media, al justiţiei și drepturilor fundamentale, precum şi noua Constituţie adoptată la începutul lui 2012. Uniunea Europeană a chemat Ungaria la ordine în repetate rânduri.

Noua lege a intrat în dezbatere la începutul lunii trecute, după ce doi membri ai unei bande, bănuiţi de crime şi jafuri, au reușit să evadeze. Cei doi bărbaţi fuseseră plasaţi în arest la domiciliu în aprilie pentru că durata pregătirii procesului lor a depășit limita legală de arest preventiv în Ungaria, stabilită la patru ani. Suspecţii au fost prinși ulterior în Elveţia.

Un avocat celebru în Ungaria, Gyorgy Magyar, a apreciat noua lege drept “total contrară evoluţiei sistemului juridic european”. Potrivit acestuia, singura ţară unde arestul preventiv este nelimitat este Belarus, un fost stat sovietic adesea descris drept ultima dictatură europeană.

La rândul său, organizaţia pentru drepturile omului, Comisia de la Helsinki, a condamnat textul, care “este nu numai împotriva Constituţiei, dar şi a angajamentelor internaţionale asumate de Ungaria”.


×