x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria nu intenţionează să-şi mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, menţionează Viktor Orban

Ungaria nu intenţionează să-şi mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, menţionează Viktor Orban

11 Dec 2017   •   19:05
Ungaria nu intenţionează să-şi mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, menţionează Viktor Orban

Ungaria nu intenţionează să-şi mute ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, a declarat luni premierul Viktor Orban, adăugând că politica ţării sale privind Orientul Mijlociu nu se va schimba în urma deciziei preşedintelui Donald Trump ca SUA să recunoască Ierusalimul capitală a statului Israel, informează agenţia MTI. 

'Această opţiune nu a existat', a răspuns Orban în faţa presei la parlamentul de la Budapesta. 'Ungaria nu vede niciun motiv să-şi schimbe politica privind Orientul Mijlociu (...) Vom continua politica echilibrată pe care am dus-o până în prezent', a indicat premierul ungar. 

Precizările sale survin după ce vineri Ungaria a blocat adoptarea unei declaraţii prin care cele 28 de guverne ale UE ar fi dat un răspuns anunţului preşedintelui Trump legat de Ierusalim.

AGERPRES

×