x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria îşi cere scuze la ONU pentru Holocaust: "Nu am reuşit să ne protejăm cetăţenii"

Ungaria îşi cere scuze la ONU pentru Holocaust: "Nu am reuşit să ne protejăm cetăţenii"

de Mediafax    |    24 Ian 2014   •   20:01
Ungaria îşi cere scuze la ONU pentru Holocaust: "Nu am reuşit să ne protejăm cetăţenii"
Sursa foto: Ungaria și-a cerut scuze la ONU pentru Holocaust: "Nu am reușit să ne protejăm cetățenii"

Ungaria și-a cerut scuze pentru prima dată la Organizația Națiunilor Unite pentru responsabilitatea pe care a avut-o în cadrul Holocaustului, a declarat ambasadorul ungar la ONU Csaba Korosi, informează vineri MTI.

'În această formă și din partea statului ungar, nimeni nu a mai prezentat scuze la ONU cu privire la responsabilitatea statului ungar în Holocaust', a declarat ambasadorul Korosi pentru agenția de presă ungară.

'Le datorăm scuze victimelor pentru că statul ungar a fost vinovat pentru Holocaust. În primul rând, pentru că nu a reușit să-și protejeze cetățenii săi și, în al doilea rând, pentru că a ajutat și a furnizat resurse financiare pentru comiterea unei crime în masă', a declarat Csaba Korosi în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul ONU din New York, cu ocazia deschiderii unei serii de evenimente dedicate comemorării Holocaustului.

'Instituțiile statului ungar de la acea vreme au fost responsabile pentru Holocaust. Scuzele exprimate astăzi de statul ungar trebuie să devină parte a memoriei și identității naționale', a mai spus el. Totodată, Csaba Korosi a anunțat că în Ungaria sunt planificate evenimente în cadrul anului comemorativ 2014, în centrul cărora se vor afla 'salvatori' și 'victime copii'.

×
Subiecte în articol: Ungaria scuze onu holocaust