x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UNHCR şi UE au semnat un angajament pentru găzduirea temporară în Grecia a 20.000 de solicitanţi de azil

UNHCR şi UE au semnat un angajament pentru găzduirea temporară în Grecia a 20.000 de solicitanţi de azil

14 Dec 2015   •   19:03
UNHCR şi UE au semnat un angajament pentru găzduirea temporară în Grecia a 20.000 de solicitanţi de azil
Sursa foto: Foto: Balogh Zoltán/MTI/MTVA

Douăzeci de mii de solicitanţi de azil vor avea în curând acces la găzduire temporară în Grecia, conform angajamentului asumat luni de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi de Uniunea Europeană, în cadrul eforturilor de mai bună gestionare a valului de migranţi în Europa, relatează DPA.

Uniunea Europeană a adoptat un program de relocare a solicitanţilor de azil în alte state membre, însă, în aşteptarea redistribuirii, este nevoie de găzduirea lor temporară în Grecia.

'Întregul program poate avea succes numai dacă este însoţit de eforturi de primire de urgenţă, de asistenţă şi înregistrare la scară mare în ţările cele mai afectate de sosiri', a subliniat George Okoth-Obbo, adjunctul Înaltului Comisar, într-un comunicat.

Acesta a semnat luni, la Atena, împreună cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Kristalina Gheorghieva, o declaraţie prin care UNHCR se angajează să pună la dispoziţie 20.000 de locuri de primire printr-un program de închirieri de apartamente, vouchere pentru hoteluri şi familii-gazdă.

Uniunea Europeană va sprijini acest program cu 80 de milioane de euro.

'Astăzi ne arătăm solidaritatea cu Grecia şi cu copiii, femeile şi bărbaţii care caută refugiu în Europa', a subliniat vicepreşedintele executivului de la Bruxelles, în acelaşi comunicat.

×
Subiecte în articol: solicitanti de azil imigranti refugiati