x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UNICEF: Tot mai mulţi copii sunt folosiţi de gruparea islamistă Boko Haram drept 'bombe umane' în nord-estul Nigeriei

UNICEF: Tot mai mulţi copii sunt folosiţi de gruparea islamistă Boko Haram drept 'bombe umane' în nord-estul Nigeriei

22 Aug 2017   •   20:08
UNICEF: Tot mai mulţi copii sunt folosiţi de gruparea islamistă Boko Haram drept 'bombe umane' în nord-estul Nigeriei

Tot mai mulţi copii, în special fete, sunt folosiţi de gruparea islamistă Boko Haram drept 'bombe umane' în nord-estul Nigeriei, a denunţat marţi UNICEF, agenţia ONU specializată în drepturile copilului, transmite AFP.

Potrivit unui comunicat emis la Geneva, numărul copiilor utilizaţi astfel a crescut de aproape patru ori de la începutul lui 2017 comparativ cu întreg anul 2016.

De la începutul anului în curs, 83 de copii, adesea cu vârste mai mici de 15 ani, au fost folosiţi drept kamikaze, arată UNICEF, precizând că, dintre aceştia, 55 erau fete, 27 băieţi, iar unul era un bebeluş purtat în spate de o fetiţă.

În comunicatul său, UNICEF denunţă 'atrocitatea' folosirii copiilor drept kamikaze, subliniind că aceşti minori sunt 'înainte de toate victime, şi nu autori' de atentate.

Potrivit UNICEF, Boko Haram a revendicat în câteva rânduri, însă nu de fiecare dată, responsabilitatea pentru atacurile împotriva populaţiei civile.

În jur de 1,7 milioane de persoane şi-au părăsit casele în nord-estul Nigeriei, în urma insurecţiei islamiste care a provocat decesul a cel puţin 20.000 de persoane de la declanşarea violenţelor, în 2009. Din acelaşi motiv, regiunea se confruntă cu spectrul foametei, UNICEF indicând că 450.000 de copii suferă în prezent de malnutriţie.AGERPRES

×
Subiecte în articol: unicef