x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ura faţă de Saakaşvili - arma electorală a lui Voronin

Ura faţă de Saakaşvili - arma electorală a lui Voronin

de Vitalie Calugareanu    |    23 Noi 2010   •   21:55

Cu şase zile înaintea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, întreprinde o vizită oficială la Chişinău. Liderul de la Tbilisi ar fi vrut să se întâlnească cu liderii tuturor partidelor parlamentare din Moldova, dar a fost refuzat de comunistul Vladimir Voronin. Acesta a vorbit despre Saakaşvili ca despre un “tiran” care, în opinia lui Voronin, a instaurat “regimul puterii personale” în ţara sa.

 

Republica Moldova a intrat în ultima săptămână de campanie electorală. Mesajele politice ale unor partide s-au radicalizat şi ţintesc în atragerea celor indecişi şi neinteresaţi de politică. Unii lideri ai partidelor încearcă să-i copleşească pe aceştia utilizând tactici şi limbaj dur ori batjocorind oponenţii în limbaj butucănos, inclusiv în apariţiile televizate. Tocmai pentru că a utilizat un limbaj licenţios într-un talk-show, un post de televiziune de la Chişinău a renunţat să-l mai invite la emisiuni pe liderul comunist Vladimir Voronin până la sfârşitul campaniei electorale.

 

Analiştii politici spun că, prin refuzul de a se întâlni cu Mihail Saakaşvili, Voronin a vrut să-şi etaleze încă o dată ura faţă de tot ce este occidental şi să fie solidar cu Rusia, care luptă cu Saakaşvili. În acest fel, liderul comunist speră, pe de o parte, să atragă simpatia ruşilor din Republica Moldova, iar, pe de altă parte, să recâştige calitatea de favorit al Moscovei. Or, Voronin putea să refuze întâlnirea cu Saakaşvili şi să nu anunţe despre aceasta. El însă a făcut tot posibilul ca despre refuzul său să se afle nu doar la Chişinău, ci în primul rând la Moscova, iar epitetele pe care le-a folosit au fost dintre cele mai dure.

 

Într-un interviu acordat agenţiei ruse “RIA-Novosti”, Voronin a spus că a refuzat să se întâlnească cu liderul de la Tblisi, deoarece “în ultimii şapte ani regimul georgian s-a deformat serios”, iar “scopurile nobile proclamate, cum ar fi democratizarea ţării şi obţinerea pe cale paşnică a integrităţii teritoriale, au fost discreditate de guvernarea lui Saakaşvili”.

În Georgia, potrivit lui Voronin, “s-a creat regimul puterii personale, edificat pe represalii împotriva opoziţiei şi mass-media libere, iar încercarea de supunere cu forţa a Abhaziei şi Osetiei de Sud a creat un precedent internaţional foarte periculos de soluţionare a conflictelor  teritoriale”.

 

Şi asta chiar dacă în 2005, în preajma alegerilor parlamentare de la 6 martie, Mihail Saakaşvili a venit la Chişinău, s-a întâlnit cu Voronin, iar după aceasta comuniştii au făcut campanie electorală tirajând ideea că Saakaşvili a venit la Chişinău ca să-i susţină. La fel procedase atunci şi preşedintele român, Traian Băsescu.

 

Acum, în interviul pentru “RIA-Novosti”, Voronin se întreabă retoric: “De ce vine Saakaşvili în Moldova? Să susţină Alianţa de guvernare a lui Filat, Lupu şi Ghimpu? Să-i convingă să meargă până la capăt, ignorând democraţia şi Constituţia? Sau poate Mihail Saakaşvili va împărtăşi din experienţa sa de soluţionare a conflictelor teritoriale? Sau poate, prin prezenţa sa, vrea să sfinţească demolarea tuturor monumentelor ostaşilor sovietici căzuţi pentru eliberarea Moldovei? Eu nu mai am ce discuta cu acest om care a aruncat în aer memorialul ostaşilor marelui război pentru apărarea patriei la Kutaisi. Gestul acesta va rămâne o pată neagră de neşters în biografia acestui conducător”.

 

Preşedintele Saakaşvili vine la Chişinău la invitaţia preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. Liderul de la Tbilisi va avea întrevederi cu liderii mai multor partide din Moldova şi va vizita şantierul din satul Obileni, unde, cu sprijinul autorităţilor georgiene, sunt construite case de locuit pentru cetăţenii moldoveni care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor din vara acestui an.

×
Subiecte în articol: externe