x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Urmările protestelor din Turcia: UE vrea să suspende negocierile de aderare

Urmările protestelor din Turcia: UE vrea să suspende negocierile de aderare

de Istvan Deak    |    21 Iun 2013   •   21:43
Urmările protestelor din Turcia: UE vrea să suspende negocierile de aderare

"Apropierea dintre Turcia şi Uniunea Europeană riscă fie întărziată", fiindcă mai multe ţări doresc să îngheţe negocierile de aderare, ca urmare a represiunii brutale a manifestaţiilor din Turcia, relatează revista germană Der Spiegel. Care aruncă bomba, citând mai multe surse diplomatice: este foarte probabil ca UE să amâne discuţiile privind aderarea Ankarei la marea familie europeană.
Informaţii în acest sens are şi agenţia spaniolă de presă EFE, dar ceva mai clare: Germania a blocat, joi, deschiderea unui nou capitol în negocierile de aderare a Turciei la UE, protestând astfel faţă de reprimarea manifestaţiilor.
Germania, susţinută de Olanda, a cerut mai mult timp pentru ca Parlamentul de la Berlin să dezbată această chestiune. Deschiderea acestui nou capitol de negocieri, cel de Politică Regională, necesita votul unanim al celor 27 de state membre şi o decizie pozitivă ar fi avut o semnificaţie simbolică substanţială în contextul în care negocierile de aderare cu Ankara, începute în anul 2005, au avansat foarte lent din cauza reticenţelor unor state ca Germania sau Franţa şi a conflictului dintre Turcia şi Cipru.
În mod normal, Uniunea trebuia să deschidă un nou capitol de negocieri la 26 iunie – primul de trei ani încoace -, dar diplomaţii UE nu s-au putut înţelege asupra menţinerii acestei întâlniri. În urma violentelor acţiuni ale poliţiei împotriva manifestanţilor, la Istanbul şi Ankara, care au dus până în prezent la patru morţi şi 7.500 de răniţi, Olanda şi Germania refuză reluarea negocierilor.
Într-un interviu pentru postul de televiziune RTL, cancelarul german Angela Merkel a criticat făţiş acţiunea premierului turc Recep Tayyip Erdogan, stârnind mânia ministrului turc de Externe, Egemen Bagis. Acesta a răspuns că Guvernul german nu ar trebui să se joace cu aderarea Turciei la UE. “Doamna Merkel caută subiecte pentru campania ei electorală, şi i-a căşunat pe Turcia”, a mai spus acesta.
În aceeaşi zi, ministrul turc al Afacerilor Europene, Ahmet Davutoglu, a cerut cancelarului Angela Merkel să nu facă din aderarea Turciei la UE o temă pentru politica internă germană. “Dacă doamna Merkel caută material politic destinat politicii sale interne în vederea alegerilor, acest material nu trebuie să fie Turcia”, a spus oficialul turc, citat de AFP, referindu-se la alegerile legislative care se vor desfăşura în Germania în luna septembrie.
“Doamna Merkel trebuie să ştie că cei care atacă Turcia sfârşesc rău. Priviţi ce i s-a întâmplat lui Sarkozy”, a adăugat ministrul turc, reamintind înfrângerea fostului preşedinte francez, cunoscut şi pentru ostilitatea sa faţă de aderarea Turciei la UE. În ultimele luni, Guvernul turc a cerut UE să accelereze procesul de aderare, ameninţând că altfel ar putea căuta alte alianţe.
În luna februarie, cancelarul Angela Merkel s-a declarat favorabilă deschiderii unui nou capitol în negocierile cu Turcia, dar a reafirmat că este sceptică în privinţa finalizării acestor negocieri. De asemenea, într-un document intern dezvăluit de mass-media turce, partidul conservator al cancelarului german se declară împotriva aderării Turciei la UE, întrucât consideră că integrarea acestei ţări cu 75 de milioane de locuitori, în mare majoritate musulmani, ar constitui o povară pentru europeni.
Schimbul de replici pe ruta Ankara-Berlin a degenerat în convocări de ambasadori şi chiar ameninţări cu represalii din partea Turciei. Ambasadorul Turciei la Berlin a fost convocat vineri în urma criticilor exprimate de Ankara la adresa cancelarului german.
“Astăzi la prânz”, ministrul de Externe Guido Westerwelle “l-a convocat pe ambasadorul turc”, a anunţat purtătorul său de cuvânt, Andreas Peschke. “Sunt afirmaţii care au suscitat o mare neînţelegere”, a spus purtătorul de cuvânt. “Poziţia noastră va fi expusă (ambasadorului turc) cu toată claritatea necesară”, a subliniat acesta. Andreas Peschke a dat asigurări că nu există o legătură între reprimarea manifestaţiilor din Turcia, condamnată de Angela Merkel, şi discuţiile cu UE. “Nicio legătură directă”, a adăugat el.


×
Subiecte în articol: turcia