x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe US Army: Fără vaccin contra COVID, până în vara lui 2021!

US Army: Fără vaccin contra COVID, până în vara lui 2021!

de Şerban Mihăilă    |    21 Mai 2020   •   09:27
US Army: Fără vaccin contra COVID, până în vara lui 2021!

Departamentul Apărării trebuie să se pregătească să acționeze într-un mediu global în care va persista noul coronavirus, fără să dispună de un vaccin eficient „cel puțin până în vara lui 2021”, avertizează un document intern al Pentagonului, ajuns în mâinile publicației militare americane online „Task & Purpose”. Dezvăluirea este făcută într-un moment în care operațiunile US Army din întreaga lume sunt suspendate, din cauza pandemiei de COVID-19.

 

„Ne așteaptă un drum lung, de-a lungul căruia există posibilitatea reală a reizbucnirii contaminărilor” cu noul coronavirus, susține documentul redactat pentru secretarul american al Apărării, Mark Esper, dar care nu are încă semnătura sa. „Din acest motiv, trebuie să ne refocalizăm atenția pe reluarea misiunilor critice, creșterea nivelurilor de activitate și demararea pregătirilor necesare pentru situația în care o reizbucnire majoră a COVID-19 va avea loc mai târziu, anul acesta”, mai precizează documentul intern al Pentagonului. Avertismentul coincide cu previziunea sumbră făcută săptămâna trecută de directorul Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, Hans Kluge, care anunța un al doilea val al pandemiei și o adevărată „apocalipsă” a COVID, în iarna lui 2020. De teamă să nu-și contamineze trupele sau să aducă noul coronavirus acasă, Statele Unite au decis, în martie, să-și oprească toate operațiunile militare din lume. Cu excepția retragerii din Afganistan, toate desfășurările și călătoriile militarilor americani din afara granițelor țării au fost suspendate pentru 60 de zile, începând de la sfârșitul lunii martie, în cea mai drastică decizie luată până acum de Pentagon, care a paralizat practic contingentele US Army din străinătate. În pofida tonului său sumbru, proiectul de document trasează liniile generale ale deja proverbialei „redeschideri” a armatei americane, incluzând reluarea exercițiilor militare, creșterea ritmului operațiunilor, precum și repoziționarea forțelor pentru lupta contra pandemiei globale. Documentul nu a fost difuzat oficial și ar mai putea suferi modificări, circulând de la începutul lunii printre cadrele militare de rang înalt pentru a obține un feedback, a precizat pentru „Task & Purpose”, sub protecția anonimatului, o sursă din Pentagon.

În valuri succesive

„Toate indiciile sugerează că urmează să operăm în lunile următoare într-un mediu global, în care va persista COVID-19 (…) Acest mod de lucru va continua probabil până la apariția unei imunități pe scară largă”, mai spune textul. Această viziune a Departamentului Apărării se bazează pe o serie de presupuneri, între care posibilitatea existenței unor valuri succesive de infecție, insuficiența echipamentului personal de protecție în rândurile armatei, precum și lipsa unui tratament viabil sau a unui vaccin contra COVID-19, până cel puțin vara viitoare. Mai multe valuri de infecții vor apărea în „focare”, ce vor coincide cu gripa sezonieră, în timp ce testările „nu vor oferi o siguranță de 100% în privința absenței virusului”, mai arată textul care circulă în Pentagon. Documentul contrastează puternic cu evaluările optimiste făcute de oficialități ale administrației Trump, inclusiv de Mark Esper, care a spus recent că Pentagonul ar urma să împartă „un vaccin pe scară largă, până la sfârșitul anului, pentru a-i trata pe americani și pe partenerii străini”. Ulterior, un purtător de cuvânt al Pentagonului a clarificat că acesta este doar „un obiectiv”. Cercetătorii militari susțineau, la începutul anului, că este nevoie de un interval cuprins între 12 și 18 luni pentru utilizarea, în siguranță, a unui vaccin.

 

„Dezvoltarea unui vaccin merge mult mai încet decât se anticipează și pot apărea lucruri care produc întârziere”.

Amesh Adalja, cercetător de boli infecțioase la Universitatea Johns Hopins


 


 

×