x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Uzine în grevă și manifestații pentru o putere de cumpărare mai mare în Belgia

Uzine în grevă și manifestații pentru o putere de cumpărare mai mare în Belgia

14 Dec 2018   •   15:47
Uzine în grevă și manifestații pentru o putere de cumpărare mai mare în Belgia

 Uzine în grevă, manifestaţii, baraje rutiere, în Belgia vineri o fost o zi de mobilizare de amploare a sindicatelor pentru o putere de cumpărare mai mare şi împotriva unei reforme a pensiilor promovată de Guvernul de centru dreapta, transmite AFP.

Potrivit agenţiei de presă Belga, câteva sute de companii din întreaga ţară erau afectate de greve, dintre care "peste 260" de companii numai în sectoarele metalurgiei şi textilelor.

La Bruxelles, aproximativ 1.000 de persoane, potrivit poliţiei, au manifestat la chemarea unei organizaţii sindicale în faţa sediului Federaţiei Întreprinderilor Belgiene (FEB, patronat). Cu prilejul manifestaţiilor organizate în faţa sediului FEB au fost aruncate ouă şi proiectile în faţada clădirii, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ilse Van De Keere.

La Namur, în Valonia, mai multe sute de persoane s-au strâns vineri dimineaţa în faţa unei alte federaţii patronale şi la sediul local al Mişcării Reformiste (MR), partidul liberal al premierului Charles Michel.

Această "zi naţională de acţiuni", organizată la iniţiativa a trei sindicate FGTB (socialist), CSC (creştin) şi CGSLB (liberal), a perturbat, în diferite feluri, şi transportul în comun, activitatea instituţiilor de îngrijire şi colectarea deşeurilor menajere. Sindicatele solicită în special o reevaluare a salariilor şi luarea în calcul a condiţiilor de muncă la calculul pensiilor. De asemenea, sindicatele cer ca Guvernul să revină asupra reformei pensiilor votate în 2016.

FGTB, cel mai mare sindicat din Belgia, estimează că muncitorii au pierdut 2,3% din puterea lor de cumpărare în ultimii trei ani.

În schimb, premierul Charles Michel afirmă că reformele întreprinse de la venirea sa la putere în 2014 au permis crearea a peste 200.000 de locuri de muncă în Belgia.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: greva protest belgia