x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Va fi inceputul sfarsitului pentru Rusia?

Va fi inceputul sfarsitului pentru Rusia?

16 Feb 2018   •   08:21
Va fi inceputul sfarsitului pentru Rusia?

Casa Albă a ameninţat Rusia cu "consecinţe internaţionale" pentru atacul cibernetic global NotPetya, catalogat drept "cel mai distructiv şi costisitor din istorie".

 

Lansat in iunie 2017 de militari ruşi, acest atac,"iresponsabil şi fără discernământ, va avea consecinţe pe plan internaţional" pentru Moscova, a subliniat Casa Albă intr-un comunicat oficial.

Potrivit textului, NotPetya "s-a răspândit rapid în întreaga lume, provocând pagube de miliarde de dolari în Europa, Asia şi America".

In opinia Washingtonului, atacul "face parte din efortul actual al Kremlinului de a destabiliza Ucraina şi demonstrează şi mai clar implicarea Rusiei în conflictul în curs de desfăşurare".

Marea Britanie a acuzat joi Moscova, în special armata ei, de a fi responsabilă pentru atacul cibernetic NotPetya, în timp ce Kremlinul a dezminţit "categoric" că ar fi fost la originea acestei piraterii informatice.

Primele informaţii despre atac au apărut în Ucraina şi Rusia înainte ca el să se răspândească în întreaga lume. Acest atac de tip ransomware (când hackerii fură date şi apoi cer răscumpărare n.r.) a contaminat mai multe mii de computere din întreaga lume în iunie 2017.

El a perturbat în special multinaţionalele şi infrastructurile critice, precum controlul sitului accidentului nuclear de la Cernobâl şi porturile Bombay şi Amsterdam.

În Ucraina, ţara cea mai afectată, aflată în război cu rebelii separatişti proruşi, au fost afectate printre altele operaţiuni bancare, ecranele de informaţii ale principalului aeroport.

×