x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Valul de frig care a lovit Rusia s-a soldat cu 123 de morţi

Valul de frig care a lovit Rusia s-a soldat cu 123 de morţi

25 Dec 2012   •   13:44
Valul de frig care a lovit Rusia s-a soldat cu 123 de morţi
Sursa foto: VALERY TITIEVSKY / AFP

Valul de frig care loveşte Rusia de aproximativ zece zile a provocat moartea a 123 de persoane, potrivit ultimului bilanţ oferit marţi de autorităţi, în condiţiile în care temperaturile au atins -30 de grade Celsius la Moscova şi aproape -60 de grade Celsius în estul Siberiei, informează Agerpres.

"După ce valul de frig a lovit Rusia, 123 de persoane au murit de hipotermie şi în urma degerăturilor", a declarat o sursă medicală citată de agenţia rusă Interfax.

În total, 833 de persoane au fost internate în spital, dintre care 345 în ultimele 24 de ore, printre acestea aflându-se şi 14 copii, a precizat sursa citată.

Bilanţul precedent, oferit luni, anunţa 90 de morţi.

×
Subiecte în articol: frig temperaturi Rusia hipotermie degeraturi