x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Varșovia susține aderarea Albaniei la Uniunea Europeană

Varșovia susține aderarea Albaniei la Uniunea Europeană

07 Mai 2018   •   18:57
Varșovia susține aderarea Albaniei la Uniunea Europeană

Albanezii trebuie să primească semnalul că Uniunea Europeană este deschisă pentru ei, a declarat luni ministrul de externe polonez Jacek Czaputowicz, în cadrul unei conferinţe de presă la Tirana cu omologul lui albanez, Ditmir Bushati, relatează agenţia PAP. 

'Polonia susţine aderarea la UE a Albaniei şi a altor ţări din regiune', a mai spus Czaputowicz. 

'Avem o istorie similară, venim dintr-o zonă similară - şi anume, centrul, şi în acest caz, sudul continentului european. Vom avea interese comune şi, mai presus de toate, credem că, pentru că statele balcanice se află în Europa, ele au dreptul să ceară - desigur, după ce îndeplinesc criteriile - să se alăture acestei organizaţii', a mai spus oficialul polonez. 

În cursul zilei, ministrul Czaputowicz a participat la ceremonia de inaugurare a Conferinţei de la Tirana, un proiect în care Polonia va împărtăşi Albaniei experienţa sa de preaderare. În cadrul conferinţei, oficialul polonez a subliniat că Varşovia doreşte să-şi împărtăşească experienţa şi de asemenea să beneficieze de experienţa Albaniei. El a declarat că, în viitor, Conferinţa de la Tirana 'ar putea organiza de asemenea reuniuni la Varşovia'. 

Şeful diplomaţiei poloneze şi-a exprimat convingerea că 'Albania a fost un membru important al NATO multă vreme, contribuind la asigurarea securităţii în această parte a Europei'. El a subliniat de asemenea că atât Polonia cât şi Albania au contribuit la asigurarea securităţii statelor baltice deoarece au trupe desfăşurate într-o forţă de intervenţie în Letonia. 

'Suntem recunoscători Albaniei pentru contribuţia sa la securitatea ţărilor din flancul estic al NATO', a mai spus el.

AGERPRES

×