x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Venezuela: Cel puţin 25 de deţinuţi ucişi în ciocniri cu poliţia

Venezuela: Cel puţin 25 de deţinuţi ucişi în ciocniri cu poliţia

25 Mai 2019   •   11:00
Venezuela: Cel puţin 25 de deţinuţi ucişi în ciocniri cu poliţia

Cel puţin 25 de deţinuţi de drept comun şi-au pierdut viaţa şi circa 20 de poliţişti au fost răniţi vineri în Venezuela în violenţele care au izbucnit într-un centru de detenţie la Acarigua (vest), au anunţat mai multe organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, relatează AFP.

"În total, sunt 25 de deţinuţi morţi şi circa 20 de poliţişti răniţi", a declarat Carlos Nieto, directorul ONG-ului Una ventana de libertad (O fereastră de libertate) care apără drepturile persoanelor închise.

Un bilanţ anterior anunţase 23 de prizonieri ucişi şi 14 poliţişti răniţi.

Nieto a precizat că incidentele s-au declanşat când un comando al Forţelor de operaţiuni speciale (FAES) a pătruns în centrul de detenţie preventivă pentru a-i elibera pe vizitatorii luaţi ostatici joi de un deţinut. Acesta, considerat instigator la revolte, a murit în cursul violenţelor.

"Vineri dimineaţă, au trimis trupe FAES şi au avut loc altercaţii. Deţinuţii erau înarmaţi, au tras asupra poliţiştilor. Se pare că au explodat două grenade", a explicat Carlos Nieto.

Potrivit unui raport intern al poliţiei, citat de ONG, mai mulţi poliţişti au fost răniţi în acest explozii.

Ministerul afacerilor penitenciare nu comunică niciodată despre acest tip de incidente, susţinând că administraţia centrelor de detenţie provizorie nu este de resortul său.

În Venezuela, cazurile de violenţe sunt frecvente în aceste centre unde, potrivit Codului Penal, deţinuţii pot rămâne cel mult 48 de ore.

Potrivit organizaţiei, în întreaga ţară sunt 500 de centre de detenţie provizorie în care se află peste 55.000 de deţinuţi, pentru o capacitate de cel mult 8.000 de persoane.

În centrul din Acarigua, cu o capacitate de 60 de persoane, erau 500 de deţinuţi, potrivit raportului poliţiei, notează AFP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: venezuela violente detinuti