x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Venezuela, în dezastru umanitar. ONU avertizează că țara se apropie de un "moment de criză"

Venezuela, în dezastru umanitar. ONU avertizează că țara se apropie de un "moment de criză"

29 Aug 2018   •   12:18
Venezuela, în dezastru umanitar. ONU avertizează că țara se apropie de un "moment de criză"
Sursa foto: Foto: UNHCR

Exodul migranţilor din Venezuela se apropie de un "moment de criză" comparabil cu evenimentele în care sunt implicaţi refugiaţii care traversează Marea Mediterană, a avertizat vineri agenţia ONU pentru migraţie OIM, informează Reuters. 

Un număr tot mai mare de persoane fug de criza economică şi politică din Venezuela, ameninţând să copleşească vecinii ţării. Oficiali din Columbia, Ecuador şi Peru urmează să se întâlnească la Bogota săptămâna viitoare pentru a găsi o cale de urmat. 

Ecuadorul şi Peru au înăsprit în această lună regulile de intrare pentru venezueleni, cerându-le să deţină paşapoarte valabile, nu doar cărţi de identitate. În timp ce în Brazilia, sute de persoane au fost împinse înapoi peste graniţă în ciocniri între migranţi şi populaţia locală. 

Descriind aceste evenimente ca semne de avertizare timpurie, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Joel Millman, a declarat că trebuie mobilizate finanţarea şi mijloacele de gestionare a exodului de migranţi. 

"Aceasta se apropie de un moment de criză pe care l-am văzut în alte părţi ale lumii, în special în Mediterana", a spus el într-un briefing de presă la Geneva. 

Joi, OIM şi agenţia ONU pentru refugiaţi UNHCR au cerut ţărilor din America Latină să înlesnească intrarea venezuelenilor, dintre care mai mult de 1,6 milioane şi-au părăsit ţara începând din 2015. 

Purtătorul de cuvânt al UNHCR, Andrej Mahecic, a declarat vineri că guvernele au făcut eforturi "lăudabile", în ciuda unor capacităţi şi servicii de recepţie copleşite. 

Dar "unele imagini tulburătoare" au ieşit la iveală din această regiune săptămâna trecută. "Acestea amplifică stigmatizarea celor care sunt forţaţi să fugă, ele pun de asemenea în pericol eforturile pentru integrarea lor", a notat el.AGERPRES

×
Subiecte în articol: dezastru umanitar in venezuela