x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Cum a luat ființă Autostrada Grafitti și de ce orașul Centralia a fost abandonat

VIDEO - Cum a luat ființă Autostrada Grafitti și de ce orașul Centralia a fost abandonat

de Oana Pavelescu    |    28 Mai 2018   •   11:12
VIDEO - Cum a luat ființă Autostrada Grafitti și de ce orașul Centralia a fost abandonat

Lungă de aproximativ un kilometru și jumătate, Autostrada Grafitti este de fapt o porțiune din șoseaua americană 61 care traversează localitatea fantomă Centralia, aflată în statul Pennsylvania. După cum a și fost botezată, toată autostrada a fost acoperită cu graffiti, o călătorie pe acest drum putând fi făcută numai pe jos deoarece șoseaua este închisă de mai mulți ani.

Ca să străbați acestă autostradă este riscant dar atmosfera misterioasă îi îmbie pe turiști că viziteze acest loc straniu.

Pentru a înțelege cum s-a transformat această șosea într-un covor de asfalt colorat, trebuie povestită istoria orașuui minier Centralia, o localitate care a fost abandonată de peste 40 de ani.

Pe 17 mai 1962, locuitorii orașului se pregăteau pentru festivitățile care trebuiau să aibă loc cu ocazia Memorial Day, sărbătoare care aveau loc a doua zi. Pentru ca orașul lor să fie cât mai prezentabil, administrația locală a hotărât să ardă toate deșeurile, o practică obișnuită în acei ani. După ce au dat foc gunoaielor au așteptat ca focul să se stingă... lucru care însă nu s-a întâmplat nici în ziua de azi, după 54 de ani.

Ce s-a întâmplat

Focul din nefericire a ajuns la zăcământul de cărbune aflat sub oraș. Autoritățile au încercat timp de mai mulți ani să stingă focul însă fără succes. Din cauza surpării terenului și a fumului toxic, locuitorii nu au avut altceva de făcut decât să își abandoneze casele și să se multe în orașele învecinate. 

Ordinul de evacuare a fost dat abia în anul 1981, când în oraș mai locuiau în jur de 1000 de oameni.

La începutul anilor 90 integritatea șoselei fusese distrusă iar autoritățile au decis închiderea drumului.

Asfaltul s-a surpat în mai multe locuri iar fumul a început să iasă prin crăpături.

La începutul anilor 2000 au început să apară primele desene iar până în 2010 tot tronsonul fusese deja acoperit complet cu grafitti.

În cele din urmă Centralia și Autostrada Grafitti au ajuns atracții turistice care pot fi vizitate.

________________________________________________________________________

 

________________________________________________________________________

 

×