x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Incendiul DEVASTATOR la Muzeul Național din Brazilia. Au fost nimicite milioane de artefacte

VIDEO - Incendiul DEVASTATOR la Muzeul Național din Brazilia. Au fost nimicite milioane de artefacte

03 Sep 2018   •   07:37
VIDEO - Incendiul DEVASTATOR la Muzeul Național din Brazilia. Au fost nimicite milioane de artefacte

Un puternic incendiu a devastat duminică Muzeul Naţional din Rio de Janeiro, care adăposteşte circa 20 de milioane de piese şi care a împlinit 200 de ani de existenţă chiar în 2018.

 

Flăcările au izbucnit în jurul orei locale 19,30, când edificiul era închis pentru public, in interior aflandu-se doar patru paznici. Potrivit muzeului, nu există răniţi, toate persoanele reuşind să iasă din clădire la timp. Pentru moment nu se cunoaşte cauza dezastrului. 

Un fost director al Muzeului, Jose Perez Pombal, care se afla la locul incendiului, a apreciat că "nu va rămâne nimic".  "Flăcările sunt foarte înalte iar focul este peste tot. Palatul va arde în întregime şi, odata cu el, colecţiile, mumiile, totul", a spus acesta. 

Declarandu-se devastat de aceasta nenorocire, preşedintele brazilian, Michel Temer, a calificat cele întâmplate ca "o zi tragică pentru muzeologia" tarii. "Incalculabilă pentru Brazilia pierderea patrimoniului Muzeului Naţional" deoarece "au fost irosiţi 200 de ani de muncă, cercetare şi cunoaştere. Este o zi tristă pentru toţi brazilienii", a arătat Temer. 

La randul sau, ministrul brazilian al Culturii, Sérgio Sá Leitao, a spus că este "o zi de doliu", consecinţa unor "ani de neglijenţă". "Trebuie sa fie un semnal de alarmă ca astfel de tragedii să nu aibă loc şi în alte muzee şi în alte instituţii", a afirmat ministrul. 

În urmă cu 40 de ani, pe 8 iulie 1978, un alt incendiu teribil a afectat Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro, ducând la dispariţia unor importante opere ale unor artişti precum Pablo Picasso, Salvador Dalí sau Joaquín Torres-García, prezentate acolo într-o expoziţie temporară. Creat de regele Ioan al VI-lea al Portugaliei şi deschis pe 6 iunie 1818, Muzeul este al cincilea ca mărime din lume prin prisma patrimoniului, care include între altele colecţii de animale împăiate, ustensile indigene, mumii şi fosile. 

Operele expuse în clădire includeau o colecţie egipteană, o alta de artă şi de obiecte din perioada greco-romană, colecţii de paleontologie, între care şi scheletul unui dinozaur descoperit în regiunea Minas Gerais sau cea mai veche fosilă umană găsită în Brazilia, cunoscută sub numele de "Luzia". AGERPRES

Foc

×