x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO O sondă robotică a NASA ajunge azi pe Marte

VIDEO O sondă robotică a NASA ajunge azi pe Marte

26 Noi 2018   •   15:39
VIDEO O sondă robotică a NASA ajunge azi pe Marte

Agenţia Spaţială Americană încearcă să plaseze o nouă sondă robotică pe planeta Marte, o misiune considerată de mare risc. Sonda InSight ar trebui să ajungă pe un teren plat, la nord de Ecuatorul Planetei Roşii, şi transportă o serie de instrumente, majoritatea de fabricaţie europeană, menite să analizeze şi să determine structura internă a planetei.

La fel ca precedentele misiuni trimise de NASA, InSight trebuie să treacă de primele 7 minute ale intrării în atmosfera Marte, la o viteză hipersonică.

InSight va fi primul aparat trimis de NASA spre Marte după o pauză de 6 ani. Sonda a călătorit 7 luni pentru a ajunge pe a 4-a planetă de la Soare.

Doar Statele Unite au reuşit să trimită cu succes sonde pe Marte. Ruşii şi europenii au ratat toate încercările, cel mai recent eşec fiind al Agenţiei Spaţiale Europene, în 2016.

 

×
Subiecte în articol: nasa marte InSight