x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO: Prima rapperiţă din Afganistan, ameninţată cu moartea

VIDEO: Prima rapperiţă din Afganistan, ameninţată cu moartea

03 Dec 2012   •   14:27
VIDEO: Prima rapperiţă din Afganistan, ameninţată cu moartea

Mama primei rapperiţei din Afganistan a declarat că a fost ameninţată că va fi decapitată dacă fiica ei, Sosan Firooz, va continua să susţină concerte în Afganistan, informează nydailynews.com.

Sosan Firooz a spus că ameninţările nu o vor opri din cântat. "Cât timp trebuie să mai tăcem? Este nevoie ca oamenii să se ridice", a spus Sosan Firooz.

Ameninţările cu moartea au apărut după ce rapperiţa în vârstă de 23 de ani a lansat la începutul toamnei pe Youtube primul ei single, "Our Neighbors". "Ascultă-mi povestea! Ascultă-mi durerea şi suferinţa!", spune Sosan Firooz în piesă.

Rapperiţa a primit mai multe mesaje în care i se cerea să renunţe la cântat. Mama ei a primit un telefon anonim şi i s-a spus că dacă fiica ei va mai apărea la televizor, i se va tăia capul.

Sosan vorbeşte prin muzica ei şi despre reprimarea femeilor şi despre speranţa că într-o zi în Afganistan va fi pace.

Cântăreţul şi compozitorul Fared Rastagar, care a ajutat-o pe Sosan să înregistreze primul single, a spus că o femeie care cântă pe scenă în Afganistan se află în pericol. "Unele cântăreţe nu au mai cântat din cauza ameninţărilor pe care le-au primit de la talibani. Unele au părăsit ţara. O admir pe Sosan pentru curajul ei şi apreciez faptul că familia ei o susţine. Este nevoie de rap aici. Este nevoie de schimbare în toate aspectele vieţii inclusiv în muzică", a declarat Fared Rastagar.




×
Subiecte în articol: afganistan rap amenintari moarte talibani muzica