x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viktor Orban: Parlamentul European aplică ''Planul Soros'' privind imigraţia

Viktor Orban: Parlamentul European aplică ''Planul Soros'' privind imigraţia

20 Oct 2017   •   18:21
Viktor Orban: Parlamentul European aplică ''Planul Soros'' privind imigraţia
Sursa foto: Foto: MTI

Premierul ungar, Viktor Orban, a afirmat vineri la Bruxelles că Parlamentul European a început să implementeze ''Planul Soros'' privind imigraţia, întrucât Comisia pentru libertăţi civile, cetăţenie şi afaceri interne (LIBE) a PE a adoptat un raport privind amendarea Regulamentului Dublin, relatează agenţia MTI. 

Exprimându-se după Consiliul European de toamnă, Orban estimat că nu mai este mult până când va fi introdus un mecanism permanent privind distribuirea de migranţi fără o limită superioară, care se traduce printr-o cotă obligatorie de relocare. 

Comisia LIBE a aprobat joi un proiect de document privind modificarea Regulamentului Dublin, proiect ce prevede un mecanism "permanent şi automat' de repartizare a migranţilor în cadrul UE. 

În baza acestuia, solicitanţii de azil vor putea fi transferaţi în orice moment din ţările de sosire spre alte ţări care nu au ajuns încă la numărul 'corect' de refugiaţi pe care ar trebui să-i primească, calculat în funcţie de PIB-ul şi populaţia lor. Statele membre care refuză partea ce le revine, cum au făcut Ungaria şi alte ţări est-europene în cazul cotelor obligatorii stabilite în anul 2015, ar putea fi sancţionate cu diminuarea fondurilor europene. 

Raportul LIBE ''ignoră pericolele rezultate din legătura între migraţie şi terorism'', a afirmat Orban, adăugând că amendamentul va restricţiona totodată puterile statelor membre ale UE. 

Orban a mai apus că, în pofida unor ''diferenţe preocupante privind unele chestiuni'' între Grupul de la Vişegrad (V4 - Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia) şi Comisia Europeană, dineul de lucru la care au participat liderii din V4 şi şeful executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, a fost un succes şi că există şanse pentru îmbunătăţirea cooperării. 

În opinia premierului ungar, diferenţele din opiniile părţilor privind viitorul Europei şi migraţia îşi au rădăcini în discrepanţe mai degrabă culturale decât politice. 

''Cu toate acestea, reuniunea a fost încununată de succes. Noi am reuşit să clarificăm numeroase neînţelegeri şi să-i spunem preşedintelui Juncker că dorim mai mult respect pentru oamenii din centrul Europei, inclusiv unguri'', a afirmat Orban. AGERPRES

×