x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Virusul mortal al bacteriei E.coli s-a “născut” în Germania.

Virusul mortal al bacteriei E.coli s-a “născut” în Germania.

06 Iun 2011   •   08:28
Virusul mortal al bacteriei E.coli s-a “născut” în Germania.

La originea epidemiei declansata in Europa de bacteria E.coli se afla seminte germinate descoperite intr-o ferma legumicola din landul Saxonia Inferioara. Anuntul a fost facut de Gert Lindemann, ministrul Agriculturii din acest land.

Lindemann a declarat, conform AFP, ca nu exista inca o dovada foarte clara care sa confirme aceasta ipoteza, insa “indiciile sunt suficient de puternice pentru a le recomanda consumatorilor sa renunte pentru moment la consumul acestora'.

Rezultatul analizelor de laborator va fi disponibil abia luni, dar Ministerul Agriculturii a afirmat ca actuala pista conduce catre un producator din regiunea Uelzen, care vinde seminte germinate in Germania si colaboreaza si cu alte tari europene sau din Extremul Orient.

Potrivit Centrului european pentru prevenirea si controlul bolilor, bilantul epidemiei a ajuns la 22 de morti (21 in Germania) si 1.605 persoane contaminate, dintre care 658 prezinta sindromul hemolitic si uremic.

×
Subiecte în articol: germania bacteria e.coli