x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vizite neanunţate la graniţele interne, în planul de reformă Schengen

Vizite neanunţate la graniţele interne, în planul de reformă Schengen

de Istvan Deak    |    14 Iun 2013   •   18:59
Vizite neanunţate la graniţele interne, în planul de reformă Schengen

Libertatea de mişcare în spaţiul Schengen va fi protejată mai bine în viitor datorită contribuţiei eurodeputaţilor la noile reguli de guvernanţă a Schengen. Echipe de inspectori vor putea face vizite neanunţate la graniţele interne pentru a preveni verificările ilegale, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
Pachetul guvernanţei Schengen, agreat deja informal de Parlamentul şi Consiliu şi aprobat de plenul Parlamentului Europan miercuri cuprinde două regulamente. Unul stabileşte un mecanism nou de evaluare la nivelul UE pentru situaţiile critice, iar celălalt modifică Codul Frontierelor Schengen, pentru a stabili reguli comune privind instituirea temporară a verificărilor la graniţele interne, în cazuri excepţionale.

Premieră
Pentru prima dată, va fi posibil ca echipe de inspecţie să efectueze vizite neanunţate pentru a monitoriza orice încercare de a introduce verificări ilegale la graniţele interne. Când aceste echipe vor vizita graniţele interne, statul membru respectiv va putea fi noficat cu cel puţin 24 de ore înainte. Echipele de inspecţie vor fi compuse din experţi din statele membre, de la Comisia Europeană şi din agenţiile şi instituţiile UE.

Controale la graniţă, în ultimă instanţă
Codul Frontierelor Schengen (SBC) permite deja reintroducerea verificărilor la graniţele interne în situaţii excepţionale care ar presupune o ameninţare gravă la securitatea internă şi ordinea publică.
Modificările aduse SBC subliniază că orice reintroducere a controlului la graniţele interne trebuie să rămână o excepţie şi trebuie să aibă loc doar ca o măsură de ultimă instanţă, cu un obiectiv şi pe o perioadă de timp strict limitate, pe baza unor criterii obiective şi a unei evaluări a necesităţii acestei măsuri care trebuie monitorizată la nivelul UE.
În situaţia unei ameninţări serioase la securitatea internă şi ordinea publică, verificările ar putea fi reintroduse pentru 30 de zile şi extinse până la maximum şase luni. Atunci când unele evenimente neprevăzute necesită o acţiune imediată (de exemplu în cazul unui atac terorist), statele membre pot reintroduce controalele la graniţă unilateral, pentru maximum zece zile. Orice prelungire a acestui termen trebuie să fie monitorizată la nivelul UE.

Migraţia în sine nu este o ameninţare la adresa securităţii
"Migraţia şi trecerea frontierelor externe de către un număr mare de resortisanţi ai unor ţări terţe nu ar trebui considerată per se o ameninţare pentru ordinea publică sau securitatea internă.", se arată în text.
Libertatea de mişcare este unul dintre cele mai bune rezultate ale celor 50 de ani de integrare europeană, au afirmat 62% din respondenţii la un recent Eurobarometru.

Ce urmează?
Pachetul guvernanţei Schengen ar putea fi aprobat oficial de către Consiliu în toamnă. Procedură: codecizie (procedura legislativă ordinară) pentru revizuirea Codului Frontierelor Schengen; consultare pentru Mecanismul de evaluare Schengen.
Statele candidate la Schengen şi cele care sunt deja membre ale spaţiului fără controale la graniţe vor fi evaluate identic şi se vor supune aceloraşi reguli.


×
Subiecte în articol: spatiul schengen