x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Voronin işi apără bradul de romăni

Voronin işi apără bradul de romăni

de Vitalie Calugareanu    |    07 Dec 2007   •   00:00
Voronin işi apără bradul de romăni

Corespondenţă din Chişinău
După ce, săptămăna trecută, pre[edintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a ameninţat cu scoaterea Mitropoliei Basarabiei, subordonată Bisericii Ortodoxe Romăne, in afara legii dacă aceasta nu va renunţa la deschiderea a trei episcopii.

Corespondenţă din Chişinău
După ce, săptămăna trecută, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a ameninţat cu scoaterea Mitropoliei Basarabiei, subordonată Bisericii Ortodoxe Romăne, in afara legii dacă aceasta nu va renunţa la deschiderea a trei episcopii, administraţia comunistă de la Chişinău incearcă să-i impiedice pe romănii din Republica Moldova să sărbătorească Crăciunul pe stil nou.

Guvernul de la Chişinău a declarat zilele de 25 şi 26 decembrie zile lucrătoare şi a anunţat că bradul de Anul Nou va fi instalat in Piaţa Marii Adunări Naţionale abia pe 30 decembrie, astfel nc~t „cei care sărbătoresc Crăciunul cu romănii să nu se poată bucura de brad".


Oficial, ministrul moldovean al Culturii, Artur Cozma, a declarat că „autorităţile centrale nu interzic instalarea unui brad in Piaţă pănă la 25 decembrie", preciz~nd ns` că acestea „nu cred că se va găsi pănă atunci un brad potrivit". „Autorităţile centrale sunt in căutarea unui brad viu, mare, frumos şi reprezentativ, pe care să-l instaleze la sfărşitul lunii decembrie. (…) Care-i graba cu 25 decembrie?", a intrebat ministrul, cănd a fost rugat să precizeze, dacă Guvernul va găsi bradul pănă la acea dată. „Eu cred că acesta va fi un proces de durată!", - a subliniat oficialul moldovean.


Viceprimarul Chişinăului, Lucia Culev, a declarat că responsabilii din cadrul Primăriei au fost avertizaţi să nu indrăznească să instaleze vreun brad in centrul Chişinăului, pentru că, in caz contrar, respectivul curajos „va fi luat cu polţia".


Primarul Chişinăului, liberalul Dorin Chirtoacă, a declarat că aşteaptă să se confirme aceste zvonuri, iar dacă se vor adeveri - „va căuta alte soluţii pentru ca sărbătorile de iarnă să inceapă mai nainte de 30 decembrie".

Romănia „agreseaz` permanent" Republica Moldova

Preşedintele moldovean Vladimir Voronin a acuzat, la Bruxelles, Romănia de „agresiune permanentă" faţă de ţara sa şi a declarat că işi va prezenta nemulţumirile intr-un mesaj adresat liderilor UE, menit să pună capăt disputei indelungate dintre cei doi vecini.


Liderul de la Chişinău a declarat că Bucureştiul incearcă să submineze Republica Moldova, atrăgăndu-i pe studenţii moldoveni in universităţile din Romănia, pe preoţi spre bisericile sale şi oferind rapid paşapoarte romăneşti cetăţenilor moldoveni. „In următoarele zile voi transmite un mesaj preşedinţilor şi premierilor din UE, in care le voi explica situaţia dintre un stat membru UE şi un stat vecin cu UE", a declarat Voronin jurnaliştilor, la Bruxelles. „Am sperat că problemele vor dispărea odată cu aderarea Romăniei la UE, insă acum vedem că am greşit - din contră, simţim o şi mai mare agresiune permanentă din partea Romăniei", a subliniat Voronin la conferinţa de presă susţinută la Bruxelles.

Ambasadorul Romăniei in Republica Moldova, Filip Teodorescu, a declarat săptămăna trecută că Bucureştiul nu poate semna Tratatul bilateral de frontieră, pentru că Moldova insistă să introducă o referire la tratatul din 1947 de la Paris, care a trasat graniţele din perioada sovietică, intr-o perioadă in care Romănia era „un stat invins şi ocupat". Acest lucru a contribuit la „un fals istoric" prin aprobarea alipirii de către URSS, in 1940, a regiunii romăneşti, a declarat diplomatul romăn. Voronin a spus că Teodorescu a explicat ulterior că remarcile sale au fost făcute „nu in calitate de ambasador, ci in calitate de istoric".

Chişinăul ii bate obrazul Moscovei

Ministerul de Externe de la Chişinău a reacţionat dur la afirmaţiile făcute de şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, intr-un interviu acordat ziarului german "Frankfurter Allgemeine Zeitung", in care pretindea că Rusia şi-a retras forţele armate convenţionale de pe teritoriul Republicii Moldova, potrivit angajamentelor asumate la summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999.

Chişinăul susţine, insă, că Rusia nu şi-a indeplinit acest angajament, deoarece, in Transnistria, rămăn stocate zeci de mii de tone de muniţii, tancuri, elicoptere, vehicule blindate şi peste o mie de militari ruşi. Intr-un comunicat difuzat joi, MAE moldovean lasă să se inţeleagă că şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a trişat in interviul acordat ziarului german şi precizează că, "spre sfărşitul anului 2001, Federaţia Rusă şi-a retras doar parţial forţele armate convenţionale de pe teritoriul Moldovei, şi anume, armamentul limitat de Tratat. Celelalte două componente ale forţelor armate convenţionale, adică aproximativ 20 mii tone de muniţii şi peste 1000 de militari, continuă să fie prezente pe teritoriul Republicii Moldova". VORBE. "De asemenea, - precizează in continuare comunicatul - persistă problema Echipamentelor Limitate de Tratat Necontabilizate, transmise de către Federaţia Rusă in mod ilegal regimului neconstituţional de la Tiraspol. Acestea includ tancuri, vehicule blindate de luptă, piese de artilerie, precum şi elicoptere. Prin menţinerea pe teritoriul Republicii Moldova a acestei prezenţe militare, Federaţia Rusă incalcă flagrant şi principiul acordului statului gazdă necesar pentru staţionarea trupelor străine, prevăzut in Articolul IV al Tratatului FACE", se mai arată in replica diplomaţiei moldovene.

INTERPRETĂRI. Chişinăul ii reaminteşte Moscovei că "prin adoptarea la Istanbul, in 1999, a Actului Final al Tratatului FACE Adaptat şi a Declaraţiei Finale a summit-ului OSCE, Federaţia Rusă s-a angajat să-şi retragă forţele armate convenţionale de pe teritoriul Republicii Moldova pănă la sfărşitul anului 2001 şi să-şi retragă complet prezenţa militară din Republica Moldova către sfărşitul anului 2002". Or, Moscova a semnat, la 21 iulie 1992, doar un "Acord de incetare a focului, n.n." care "nu serveşte drept bază legală" pentru menţinerea prezenţei militare ruse in Transnistria, mai explică MAE de la Chişinău. "Astfel, - se mai arată in comunicatul citat, - conexiunea pe care o fac oficialii ruşi intre procesul de retragere a forţelor militare ruse şi procesul de soluţionare politică a problemei transnistrene este neintemeiată". Chişinăul precizează că "in calitate de stat neutru, Republica Moldova va insista ca toţi actorii implicaţi in negocieri să se angajeze activ in discuţii privind transformarea aşa-zisei operaţiuni de menţinere a păcii intr-o misiune multinaţională civilă cu mandat internaţional".

SINTAGMĂ. Diplomaţia moldoveană atrage atenţia şi asupra sintagmei "pacificatorii ruşi", folosită de Serghei Lavrov in interviul acordat ziarului german. Această sintagmă, potrivit Ministerului moldovean de Externe, "nu reflectă adecvat conţinutul şi sensul Acordului de incetare a focului din 1992". Astfel, in termenii acestui acord, părţile introduc in zona de conflict "contingente militare" şi nu "forţe de menţinere a păcii", după cum preferă să spună oficialii ruşi. "Este regretabil că prin speculaţii terminologice, Federaţia Rusă incearcă să impună opiniei publice teze false pentru a-şi justifica neindeplinirea obligaţiilor internaţionale", se mai arată in comunicatul MAE de la Chişinău.

Preşedintele Comisiei pentru relaţii externe din Duma de Stat a Rusiei, Konstantin Kosaciov, a declarat că "Rusia şi-ar putea spori prezenţa militară in apropierea graniţelor vestice după suspendarea participării sale la Tratatul privind Forţele Convenţionale in Europa". El a adăugat că aceasta va fi replica Rusiei dacă NATO va creşte nivelul armamentelor in Europa de Est.

×